Istoria nebuniei în epoca clasică

Michel Foucault se întreabă cum separă grupurile rațiunea de nebunie. Cum modelează trecutul și cultura ceea ce numim normal? El cercetează felul în care închisorile și azilurile îi exclud pe oameni. Este vorba despre cei pe care alții îi consideră lipsiți de rațiune. Se întreabă și ce legătură există între sănătatea mintală și dezordinea creatoare.

Studiul se bazează pe istorie și filosofie. Folosește și psihologia, care studiază mintea. Apelează totodată la sociologie, care studiază viața socială. Examinează bolile mintale și normele sociale. Cercetează felul în care aceste norme îi exclud pe oameni.

Foucault contestă afirmațiile psihiatriei tradiționale. El vede nebunia ca parte a istoriei sociale. Nu o consideră un dat imuabil al naturii. Cartea a devenit un text de referință pentru mișcarea antipsihiatrică. El examinează impulsul nostru de a explica ceea ce pare straniu. Se întreabă cum îi pot determina perspectivele clinice pe oameni să respecte normele sociale.

Foucault a fost francez. S-a ocupat de filosofie și a urmărit istoria ideilor. A fost și critic literar. Opera sa a contribuit la conturarea studiilor despre știință. A influențat și cercetările din psihanaliză și sociologie.

A studiat la École Normale Supérieure și la Sorbona. S-a format în filosofie și psihologie. A studiat și psihopatologia, disciplina care cercetează tulburările mintale. Mai târziu, a predat filosofia în Franța. În 1970, a devenit profesor la Collège de France.

Mircea Vasilescu a tradus această ediție din franceză.