Istorie si Spirit
Traducere de Ana Maria Raducanu
- ISBN
- 9786303371061
- Editura
- Galaxia Gutenberg
- An apariție
- 2025
- Limba
- Română
- Format
- Broșată
Descriere
Istorie şi spirit este în primul rând o importantă mărturie a reînnoirii patristice care a marcat teologia creştină în secolul al XX-lea.
În această lucrare, părintele de Lubac reabilitează cu măiestrie exegeza lui Origen şi ne arată că acesta este principalul inițiator al celebrei doctrine privind sensurile Scripturii și evidenţiază înțelegerea sa profundă a relației dintre cele două Testamente. În acelaşi timp, studiul său asupra lui Origen este menit să se pronunțe asupra sarcinii actuale a exegetului creştin, care, respectând noile exigențe ale disciplinei sale, trebuie să adune cea mai bună moştenire a hermeneuticii origeniene: relectura Vechiului Testament în spiritul Noului Testament, interpretarea Scripturii în lumina aceluiaşi Spirit care a inspirat-o.
Toate aceste teme au fost reluate de Conciliul Vatican II în constituția sa Dei Verbum, atestând astfel fecunditatea eclezială a muncii realizate de părintele de Lubac în studiul său erudit şi aprofundat al operei lui Origen.
Traducere din limba franceză de Ana Maria Răducan.
Categorii
Colecții
Prețuri în magazine
În stoc la 2 magazine, la prețul de 69,00 lei.
Cărți similare
Paradoxuri
Henri de Lubac
în 2 magazine
bisericile particulare în cadrul bisericii universale
Henri de Lubac
într-un magazin
Principiul vietii morale. Despre natura si har
Henri de Lubac
într-un magazin
Revelația divină. Confruntări mistice. Ateismul și sensul omului
Henri de Lubac
într-un magazin
Pe căile Domnului
Henri de Lubac
într-un magazin
Tratamentul complex postchirurgical al despicaturilor labiomaxilopalatine
Ana Maria Raducanu
într-un magazin