Jurnalul unui pusti

Jurnalul unui pusti

Cel mai mic preț:
42,22 lei Preț ridicat
Disponibil în 4 magazine
ISBN
9786303214405
Editura
Arthur
An apariție
2024
Pagini
232
Limba
Română
Format
Cartonată

Descriere

Bestsellerul nr. 1 în lista New York Times a cărţilor pentru copii, Jurnalul unui puşti şi aventurile protagonistului şi-au făcut milioane de fani în întreaga lumea, romanul având reputaţia de stimulent al poftei pentru lectură în rândurile puştilor. Descoperă fenomenul Diary of a Wimpy Kid (Jurnalul unui puşti), probabil cea mai de succes serie de cărţi pentru copii din istorie după Harry Potter: peste 35 de milioane de exemplare vândute în toată lumea, tradusă în aproape 40 de limbi. Primul titlu din seria Jurnalul unui puşti, prin care autorul american Jeff Kinney şi-a făcut un senzaţional debut pe piaţa editorială internaţională, a rămas, timp de 89 de săptămâni, cea mai bine vândută carte din prestigioasa listă de literatură pentru copii a celor de la The New York Times. Doar doi autori în afară de Kinney au avut, într-un an, mai mult de un titlu în lista celor mai bine vândute 25 de cărţi ale cotidianului american: Barack Obama şi Stephanie Meyer. In martie 2010 a fost lansat în cinematografele americane lungmetrajul realizat de 20th Century Fox după Jurnalul unui puşti, filmul bucurându-se de un mare succes şi fiind programat să ajungă în curând şi pe marile ecrane din România. Cei mici, care nu se dau, de cele mai multe ori, în vânt după „sportul" lecturii, s-au îngrămădit nu doar la citit, ci şi la recenzii: mulţi dintre cei care au empatizat cu ingeniosul personaj s-au înregistrat povestind şi ridicând în slăvi cărţile lui Kinney, postându-şi filmuleţele pe YouTube. în reţelele sociale precum Facebook, au apărut ca ciupercile după ploaie grupuri de fani ai seriei Jurnalul unui puşti, iar în căsuţa de email a autorului au ajuns până acum peste 60.000 de mailuri de la micii cititori, care doreau fie să-l felicite, fie să ştie mai multe despre bucătăria internă a cărţii lor preferate. In primul volum al seriei care a făcut ravagii în rândurile pieţei editoriale pentru copii, protagonistul, Greg Heffley, elev de şcoală generală, are de înfruntat mai toate problemele specifice vârstei: popularitatea în faţa colegilor, eternele fâstâciri în faţa fetelor, pofta de joc mult mai mare decât pofta de lecţii. Plină de umor şi de poante presărate la fiecare rând, desenată impecabil şi perfect potrivită universului puştilor, cartea care urmează să apară la Editura ART îi va convinge până şi pe cei mai leneşi copii că lectura nu este deloc o activitate plictisitoare.

Evoluția prețului

Prețuri în magazine

  • Libris

    Libris Cel mai mic preț

    42,22 lei 44,44 lei
    În stoc · libris.ro · acum aproximativ o lună
  • Librăria Delfin

    Librăria Delfin

    42,28 lei 46,98 lei
    În stoc · librariadelfin.ro · acum aproximativ 2 luni
  • Librarie.net

    Librarie.net

    44,44 lei
    În stoc · librarie.net · acum aproximativ o lună
  • Cărturești

    Cărturești

    45,00 lei
    În stoc · carturesti.ro · acum aproximativ 2 luni