Kontra

Pe cer alergau nori gata de ploaie. Pe fundalul curgerii lor monotone fusese afectata imaginea care se maturizase si pe care, de fapt, o purta in ochi in cei cativa ani de sedere in Europa invadata de razboi: langa un sfant cu privirea plina de credinta, indreptata spre cer, statea un altul, fara cap; ingeri uriasi, sufland catre cer in niste goarne uriase un imn triumfal, il cantau in continuare, desi unul avea doar o jumatate de goarna, iar altul zbura in general fara maini. O figura semeata, careia ii lipseau pieptul stang, nasul si degetele de la piciorul drept, se inalta pe marginea cerului cu o harpa care nu avea strune. Pe ruinele unui acoperis complet distrus ramasese doar o figura care isi impreuna mainile spre cer; candva arata oamenilor de jos directia in care ar trebui sa se indrepte, dar ce sa faca in acest moment cand tot ce era mai rau venea din aceasta directie de sub cer? Nici cea mai indrazneata caricatura nu ar fi reusit, probabil, sa exprime mai bine in piatra ridicolul acestei arhitecturi care preconiza unirea cu cerul si care astazi frangea ingerilor aripile, sfintilor capul, turnurilor crucile, dezvaluind neputinta simbolisticii. Calul de pe statuie avea retezate picioarele din spate, astfel incat cavalerul statea doar pe cele din fata; leul era fara coada, satirul fara burta, palatul fara acoperis, biserica fara cupola. … Isi amintea fotografia pe care o vazuse intr-o revista a unei biserici din New York, cu turnul sau de cateva etaje. Arata ciudat, fiind inconjurata de zgarie-norii cu sute de etaje. In felul acesta, turnul indica de fapt nu cerul, ci o reclama luminoasa cu galosi. „Stapanirea inaltimilor cerului”, se gandea el, „trebuie sa influenteze, probabil, schimbarea expresiei de pana atunci a tuturor formelor de arhitectura din lume. Pentru ca daca un inger din piatra va sufla din goarna spre un avion care ii rupe aripile cu o bomba, aceasta expresie va duce spre un paradox simbolic. Jozef Mackiewicz