„Oare așa vreau să-mi trăiesc viața?” Fiecare dintre noi își pune această întrebare la un moment dat. Tragedia nu constă în faptul că viața este scurtă, ci în faptul că adesea realizăm ce contează cu adevărat abia după ce totul s-a terminat. În prima sa carte despre viață Elisabeth Kübler-Ross, alături de David Kessler, cunoscuți pentru lucrul lor cu cei aflați la finalul vieții, ne oferă lecții pe care trebuie să le învățăm pentru a ne putea trăi viața la maxim în fiecare clipă. În paisprezece capitole accesibile, de la Lecția iubirii la Lecția fericirii, autorii dezvăluie adevărul despre temerile noastre, speranțele noastre, relațiile noastre și, mai presus de toate, despre ceea ce suntem cu adevărat. Elisabeth Kübler-Ross, a fost medic psihiatru, cofondatoare a mișcării de îngrijire paliativă la nivel mondial. Ea a fost, de asemenea, autoarea cărții „Despre moarte și a muri”, care a abordat pentru prima dată cele cinci etape ale doliului. Elisabeth a scris douăzeci și patru de cărți traduse în treizeci și șase de limbi și a adus alinare pentru milioane de oameni care se confruntau cu propria moarte sau cu moartea unei persoane dragi.  David Kessler este cel mai renumit expert mondial în domeniul doliului. Experiența sa cu mii de oameni aflați la limita dintre viață și moarte l-a învățat secretele unei vieți împlinite, chiar și după tragediile vieții. A scris multe lucrări despre doliu și pierdere și ține prelegeri pentru medici, asistente medicale, consilieri, polițiști și personalul de prim ajutor și conduce grupuri pentru cei care se confruntă cu doliul. Tânjim să fim întregi. Sperăm că putem păstra oamenii și lucrurile așa cum sunt, dar știm că nu se poate. Pierderea este una dintre cele mai grele lecții ale vieții. Încercăm să facem să ne fie mai ușor, ba chiar o romanțăm, cu toate acestea suferința separării de ceva sau de cineva la care ținem este unul dintre cele mai grele lucruri pe care le vom trăi. Absența nu ne face întotdeauna să ne simțim mai apropiați de celălalt; uneori ne face să ne simțim triști, singuri și goi pe dinăuntru. Cum nu există bine fără rău sau lumină fără întuneric, tot așa nu există evoluție fără pierdere. Și, oricât de ciudat ar părea, nu există nici pierdere fără evoluție. - Autorii

Când luăm viața prea în serios uităm să ne jucăm. Trebuie să ne amintim de perioada în care ne jucam fără miză, înainte să ne jucăm productiv. O perioadă în care inimile noastre erau deschise și ne puteam juca fără să avem apoi un sentiment de vinovăție. Dar ideea de a trăi pentru a te simți bine este privită cu suspiciune. Ni se spune de mici: „Viața e serioasă, nu mai râde ca prostul! Trebuie să faci ceva în viață, să devii cineva!” Ne uităm cu condescendență la cineva care e „doar surfer” și ne întrebăm de ce nu face ceva cu viața lui. Uau! Ce viață oribilă trebuie că e: să-ți reduci nevoile la strictul necesar ca să poți face toată ziua ce-ți place! Suntem de părere că un surfer este inferior când zice că trăiește într-o lume în care distracția nu se oprește niciodată. Adevărata întrebare este: de ce atât de mulți dintre noi trăim într-o lume în care distracția nu începe niciodată? - Autorii CUPRINS
Mulțumiri   Prefață la ediția aniversară 
Mesaj de la Elisabeth 
Mesaj de la David 
Notă către cititor  CAPITOLUL 1. Lecția autenticității 
CAPITOLUL 2. Lecția iubirii 
CAPITOLUL 3. Lecția relațiilor 
CAPITOLUL 4. Lecția pierderii 
CAPITOLUL 5. Lecția puterii 
CAPITOLUL 6. Lecția vinovăției 
CAPITOLUL 7. Lecția despre timp 
CAPITOLUL 8. Lecția fricii 
CAPITOLUL 9. Lecția furiei 
CAPITOLUL 10. Lecția despre joc 
CAPITOLUL 11. Lecția răbdării 
CAPITOLUL 12. Lecția acceptării 
CAPITOLUL 13. Lecția iertării 
CAPITOLUL 14. Lecția fericirii    Lecția finală  
Ghid pentru un grup de lectură 
Ghid pentru discuții suplimentare 
Resurse