Limbajul publicistic românesc din perspectiva stilurilor funcționale

- Avataruri ale pronuntiei si ale scrierii; - Deictice pseudoperformante si interferente ale registrelor; - Sub semnul modelului si al cliseului; - Mozaic de actualitate; - Antecesoare orale si "populare" ale stilurilor si limbajelor literare.Format 1/16 (61x86) Lucrarea de fata are ca punct de plecare studierea unei probleme generale de pragmatica a comunicarii, si anume analiza tendintelor contemporane din interactiunea emitator - destinatar (in ipostaza de receptor) in cadrul discursului public. Analiza i-a impus cercetatorului definirea locului pe care limbajul publicistic il ocupa in cadrul unui stil al "comunicarii publice si private literare", dar si evaluarea, din optica antropologiei culturale, a statutului celorlalte componente ale stilului comunicarii publice si private literare: demarcarea fata de limbajul publicitar si de genuri ale "discursului autoritatii institu­tionalizate" (limbajul instructiei scolare, cel al vietii politice, cel juridico-administrativ si cel al cultului). Textele supuse exemplificarii reprezinta o selectie ad-hoc din articole publicate intre anii 1997 si 2006 in diferite cotidiene din Iasi sau cu difuzare natio­nala si in hebdomadare, de diferite profiluri, cu o problematica ce a facut obiectul unor discutii de seminar cu studentii din anul I si al II-lea de la Departamentul de Jurnalistica si stiintele Comunicarii al Facultatii de Litere de la Universitatea "Al.I. Cuza" din Iasi. Cercetarea noastra argumenteaza faptul ca specificul limbajului publicistic, printre alte limbaje si stiluri functionale, este dat de modalitatea in care se manifesta "functia fatica", una relevanta pentru limbajul de care ne ocupam. Conceptul este reevaluat prin revenirea la fondatori pe terenul analizei interactiunii comunicative; ne referim la Bronislav Malinowski, a carui proiectie privitoare la "comuniunea fatica" este reconsiderata si prin corelarea cu perspectiva functiei "apelative" a semnului intrebuintat intr-un act lingvistic concret, dupa Karl Bühler.