Luchian. Ochii sufletul mâna

Veronica D. Niculescu spune prin ficțiune povestea vieții lui Ștefan Luchian. Urmărește arta pictorului, legăturile sale apropiate și pierderea puterilor. Cartea face parte din seria Biografii romanțate. Seria spune povești de viață prin ficțiune.

Luchian s-a născut în 1868, la Ștefănești, în Botoșani. Tatăl său era maiorul Dimitrie Luchian. Mama sa era Elena Kiriacescu. A crescut alături de Anibal, fratele său mai mic. La cinci ani, s-a mutat cu familia la București. A locuit în Popa Soare și a mers la școală în Tabaci. Tatăl său a murit în timpul Războiului de Independență. Mama i-a crescut apoi pe cei doi fii.

Luchian a urmat cursurile de la Sfântul Sava. Mama sa îi dorea o carieră militară, dar el a refuzat. A ales în schimb școala de arte. A studiat și flautul la Conservator pentru scurt timp. Și-a continuat studiile la München și Paris. A învățat mai mult în muzee decât la cursuri. Acasă, Grigorescu l-a învățat mai mult decât profesorii săi. Studiile la Paris s-au încheiat când i-a murit mama.

Întors în România, și-a deschis un atelier. S-a alăturat artiștilor care lucrau în afara grupărilor oficiale. S-a opus artei pe care o susțineau cei aflați la putere. Viața sa tihnită de la început s-a încheiat când moștenirea s-a epuizat. A locuit în camere închiriate, a muncit mult și s-a apropiat de oamenii săraci.

Scleroza multiplă de care suferea s-a agravat în 1901. A mai pictat în aer liber câțiva ani. În 1910 nu mai putea ieși, pe măsură ce paralizia se extindea. A pictat apoi mai ales flori. A murit în iunie 1916, la 48 de ani. A lăsat în urmă tablouri cu peisaje, oameni și flori.

Scenele cu Cecilia arată cum vede el culoarea, umbra și forma. În alte scene, pictează cu pensula legată de degete. Păduri ca din vis, muzica și un cerb dezvăluie alte laturi ale vieții sale lăuntrice. Niculescu valorifică experiența sa de scriitoare și traducătoare. A primit premii pentru traducerile sale.