Mai-mult-ca-trecutul

Ana Blandiana se întreabă cum frica și neîncrederea îi despart pe oameni. Ce poate învăța o societate din suferința comună? Jurnalul ei acoperă perioada dintre 31 august 1988 și 12 decembrie 1989. Autoarea își împărtășește gândurile despre libertate, legăturile dintre oameni și creație.

Ea pune în balanță scrierea poeziei în singurătate și nevoia de a acționa împreună. Respinge ideea că deceniile de suferință n-au însemnat nimic. Consideră că, după teroare, societățile au nevoie de mai mult decât bunăstare și libertate. Ele trebuie să păstreze grija față de ceilalți, pe care o pot deprinde prin suferință. Cum poate un scriitor să înfrunte cruzimea și să vadă totuși binele și frumusețea?