Mamele eroine ale Sfinților Trei Ierarhi: Emilia, Nona, Antuza
de Atanasie I. Skarmonghiani
- ISBN
- 9786065500723
- Editura
- Egumenita
- An apariție
- 2012
- Pagini
- 341
- Format
- Broșată
Descriere
Traducere de Pr. Victor Manolache Emilia, Nona şi Antuza au fost cele trei mame eroine care prin viaţa lor s-au învrednicit de bucuria de a fi trecute în rândul sfinţilor. Acestea au primit cununa cea neveştejită a slavei veşnice, dar şi laudele, cinstirea şi recunoştinţa creştinilor, pentru că familiile lor au dat mulţi sfinţi Bisericii, „în special pe cei trei mari luminători ai soarelui întreit al dumnezeirii”, Vasile cel Mare, Grigore Teologul şi Ioan Gură de Aur. Taina măreţiei celor trei Ierarhi se găseşte în chip mărturisitor şi în cele trei femei evlavioase, în mamele lor: Emilia, Nona şi Antuza. Şi adevărul acesta l-au propovăduit „cu propria gură” aceşti îngeri pământeşti, locuitori ai cerului, şi l-au consemnat în scrierile lor, ca neamurile care vor urma să afle despre puterea mare şi înălţătoare pe care o are lucrătorul cel împreună cu Dumnezeu, care se numeşte MAMA. Adevărul acesta l-au mărturisit şi l-au repetat şi altii : „în spatele unei mari personalităţi se ascunde de regulă o mamă minunată”. Mamele vestite ale celor trei Ierarhi au înţeles marea lor misiune, şi tocmai de aceea s-au nevoit, s-au ostenit şi s-au dăruit într-o mare măsură lucrării materne de a-i forma pe copiii lor „în învăţătura şi mustrarea Domnului”, arătându-i pe aceştia învăţaţi ai vremii şi sfinţi ai Bisericii. De aceea se cuvine să urmărim jertfa lor în chip amănunţit în paginile acestei cărţi
Categorii
Colecții
Prețuri în magazine
În stoc doar la Librăria Sophia, la prețul de 25,00 lei.
-
Librăria Sophia
Cel mai mic preț25,00 leiÎn stoc · librariasophia.ro · acum aproximativ 17 ore
Cărți similare
Mamele eroine ale Sfinților trei ierarhi
Atanasie I. Skarmonghiani
într-un magazin
Viețile sfinților apostoli. Traducere din limba engleza de Diana Potlog
în 3 magazine
Viața și minunile Sfântului Kuksa de Odessa. Editia a doua
în 3 magazine
Sfântul Ioan de Kronstadt: viața, învățătura, minunile
Alexandru episcop
în 3 magazine
Sfânta Elisabeta, mare ducesă a Rusiei. Viața și pătimirea
în 3 magazine
Viețile sfinților - octombrie
în 2 magazine