Moartea ca o floare de Nu-ma-uita si Toporul de argint

Pe langa autori de romane politiste si de spionaj ca Haralamb Zinca si Horia Tecuceanu, aducem in casele cititorilor un scriitor de prima mana al anilor '60,'70 si '80, unul care stie ca nimeni altul sa imbine caracteristicile genului thriller cu stranietatea fantasticului (de inspiratie bulgakoviana mai degraba decat sud-americana) si cu analiza psihologica de cea mai mare finete. "Daca ar fi fost regizor de film, Leonida Neamtu l-ar fi surclasat pe David Lynch", a spus un critic literar. Desi e o afirmatie puternica, surprinde adevarata natura a operei scriitorului roman de origine basarabeana: Leonida Neamtu merita un loc aparte pe rafturile culturii Occidentale, alaturi de marii creatori de lumi stranii si personaje complexe, alaturi de marii exploratori ai conditiei umane.
Nicicand, in literatura noastra, romanul cu intriga detectivista n-a avut atat de puternice accente noir ca in proza lui Leonida Neamtu.

In Toporul de argint facem cunostinta cu Adrian Mocanu, proaspat absolvent de stiinte Juridice. Acesta este detasat intr-un orasel din Maramures, pentru a ancheta un caz de disparitie. Tot cu Adrian Mocanu ne vom intalni si in Moartea, ca o floare de "Nu-ma-uita", protagonistul fiind, de data aceasta, aflat in plina ascensiune profesionala, intr-un orasel numit M., unde ancheteaza o presupusa sinucidere. Cu o atentie deosebita la detalii si cu o preferinta anume pentru rasturnarile de situatie, Leonida Neamtu ne ofera doua romane care ridica in rang genul politist. Referintele culturale nu vor lipsi nici ele si nici reflectiile filozofice, toate tehnicile narative si strategiile literare fiind imbinate cu fler in aceste doua texte care va vor intriga si va vor delecta in egala masura. Incepand cu romanul Toporul de argint (1964), Leonida Neamtu devine unul dintre autorii de top ai genului politist si ai romanului de aventuri in genere. Publica, in ritm alert, volum dupa volum, in tiraje de zeci de mii de exemplare, astfel incat, in 1990, cand ii aparea ultima carte, opera sa numara vreo treizeci de titluri. Format in ambianta revistei Steaua, deprinsese o mentalitate de scriitor profesionist, sustinuta de un talent indiscutabil. Desi circumscrisa in buna parte genului ca atare, proza sa nu este deloc una de divertisment. De la un moment dat, nici macar conventiile canonice ale acestui tip de literatura nu le mai respecta integral. Prozatorul este in fond un fantezist ingenios, cu placerea ludicului, a parodicului sau a umorului absurd. Naratiunile sunt adeseori incantatoare prin nonconformism ori prin referintele ironice la diverse modele livresti. Dar scrie deopotriva si in registru grav, cu un realism de descendenta comportamentista, gen Hemingway. - Petru Poanta, critic literar