N-am venit sa tin un discurs

Aparut la editura Mondadori, specializata in publicarea operelor scriitorului, volumul reuneste 22 de texte, majoritatea inedite, dar si unele ratacite sau uitate, destinate a fi citite in public, pe care autorul – astazi in varsta de 83 de ani – le-a scris de-a lungul prodigioasei sale vieti: primul, care da si titlul culegerii, este cel tinut la 17 ani, la absolvirea liceului, in prezenåa colegilor de clasa, iar ultimul, din 2007, a fost citit in fata Academiei Regale a Spaniei si a academiilor hispanoamericane corespunzatoare, precum si a Regilor Spaniei. Este impresionant evantaiul tematic al acestor texte, care alcatuiesc o sugestiva sinteza a obsesiilor literare ale celui care a scris romanul Un veac de singuratate, dar si a sustinutelor lui preocupari in calitate de cetatean al Americii Latine si al lumii, de la problematica densa legata de Columbia natala, la cea privind viitorul tineretului si procesul de educatie in America Latina, sau la proliferarea nucleara si dezastrele ecologice pe plan mondial. De un interes major este, de buna seama, discursul la primirea Premiului Nobel, in 1982, intitulat Singuratatea Americii Latine, considerat o capodopera a genului. Citind aceste discursuri –marturiseste Gabriel García Márquez – redescopar cum m-am schimbat si am evoluat ca scriitor. Prin talmacirea acestei valoroase carti in limba romana, publicul cititor are fericita ocazia sa faca o incursiune, dintr-un alt unghi si sub o alta lumina, in fascinantul univers al creatorului „realismului magic”, neindoios unul dintre geniile in viata ale literaturii mondiale. Laureat al Premiului Nobel pentru Literatura in 1982, scriitorul columbian Gabriel García Márquez s-a nascut in 1927, in Aracataca, fiind cel mai cunoscut scriitor sud-american al secolului XX, devenind pe plan mondial parintele realismului magic... Am inceput sa scriu din intamplare, poate numai pentru a-i demonstra unui prieten ca generatia mea era capabila sa produca scriitori; apoi am cazut in capcana de a scrie mai departe din placere, iar mai tarziu, in alta capcana, si anume, ca nimic nu-mi placea mai mult pe lume decat sa scriu.