Nobel. Andrea Delfin. Vol.33

în nuvela Călătorie în căutarea fericirii, un tânăr nobil aflat în drum spre potenţiala sa logodnică trage la un han unde cunoaşte o servitoare care se dovedeşte a avea un suflet mare, pe măsura sărăciei materiale şi a nefericirii sentimentale. Umila cameristă îi atrage atenţia tânărului, stârnindu-i apoi simpatia şi, în cele din urmă, sentimente mai reale şi mai puternice decât cele induse de convenţionala uniune cu o femeie al cărui comportament trădează vanitatea frumuseţii fizice şi a rangului. în Jorinde, o tânără şi foarte frumoasă femeie străină apare într-un oraş și îi tulbură peste măsură viaţa liniştită. Dispuşi să facă gesturi necugetate pentru a-i intra în graţii, bărbaţii se depun singuri la picioarele acestei femei, a cărei secretă datorie este răzbunarea unei nedreptăţi familiale din trecut. Doar că raţiunea inimii se dovedeşte a fi mai puternică decât voinţa şi datoria, iar blestemul sângelui vărsat lucrează pe căi nebănuite. Venită pentru răzbunare, femeia este trădată de propria inimă şi, astfel, atrage asupră-i un stigmat şi mai mare. Măgăriţa este tot o nuvelă construită în jurul unei nedreptăţi. O „familie“ alcătuită dintr-o bătrână, fiica ei „cu mintea neîntreagă“, copila din flori a acesteia şi o măgăriţă bolnavă îşi duce traiul mizer într-o pădure la marginea satului. Abandonate de comunitatea căreia îi aparţine membrul marcant care a dezonorat-o pe fata slabă de minte, bietele femei reprezintă, de fapt, amintirea şi dovada păcatelor oamenilor. Având, datorită vieţii umile pe care o trăiesc, o speranţă de mântuire pe lumea cealaltă, bătrâna se întreabă, totuşi, dacă vor mai fi împreună cu animalul, singura fiinţă curată şi credincioasă. Doar că, înfrântă de natura rea a oamenilor, bătrâna nu mai are puterea de a îndura şi hotărăşte să încheie socotelile cu lumea aceasta, grăbindu-se să capete „bucuria cea veşnică“ şi, implicit, să afle răspunsul la singura ei întrebare existenţială, adresată singurului om care le arată compasiune: „Credeţi că şi măgarii se duc în cer?“. Andrea Delfin este plasată în Republica veneţiană a jumătăţii secolului al XVIII-lea. Protagonistuleste un fost nobil dat mort şi care, sub o identitate falsă de notar, revine după mulţi ani într-o Veneţie tiranică, pentru a răsturna, de unul singur, orânduirea coruptă şi criminală. Bănuita conjuraţie este alcătuită dintr-un singur om, „un Wilhelm Tell italian“, un justiţiar motivat de ură, fără scrupule, care foloseşte împotriva tribunalului inchizitorial propriile arme ale spionajului şi conspiraţiei, stârnind, la rându-i, teroare.