Nu te mai suport! Arta impacarii cu tine insuti si cu ceilalti

Traducere de pr. Victor Manolache. Nimeni nu s‑a supărat ­vreodată că pe din afară castanele au ghimpi care înţeapă, că nucile au ­coaja groasă verde, care înnegreşte mâinile, că migdalele au înveliş tare, care trebuie spart, și nimeni n‑a încetat să le mănânce pentru că aceste fructe creează greutăţi la curăţat, ci fiecare, în linişte, înlătură ghimpii cei din afară, îndepărtează coaja greu de curăţat şi se bucură de fructul gustos. De ce oare să nu se întâmple acelaşi lucru şi în relaţiile noastre cu semenii? De ce să nu ne îngrijim cu aceeaşi linişte şi răbdare, calm şi simplitate, de aflarea frumuseții ascunse a sufletului semenilor, care există cu siguranță în toți? Când îl iubeşti pe aproapele tău, admiri „diamantul” care se găseşte înlăuntrul lui şi inima ta se bucură. Când nu‑l iubeşti, te agăţi de „pietrele” şi de „mărăcinii” lui şi‑ţi îmbolnăveşti inima.