O tara numita Dacia (editie bilingva RO-EN)

O tara numita Dacia (editie bilingva RO-EN)Am urmarit vizual felul in care mitul fondator al poporului roman este reinventat si revendicat in Romania de azi, intr-un context in care granitele dintre istorie, adevar, mit si ideologie sunt tot mai sterse.Poate ca pentru unii va fi o dezamagire, dar nu sunt prea multe dezvaluiri inauntru. In schimb, sunt foarte multe reprezentari ale mitului dacic contemporan: festivaluri de reconstituire istorica, bucatele de cetati pierdute prin paduri, natura si oameni care inca traiesc ca dacii, fara sa stie, poate, dar si yoghini, sportivi, nationalisti, comercianti – caci mitul dacic este permanent rescris si folositor in multe tipuri de discurs. Am adunat in cei 7 ani de munca de teren multe dintre aceste reprezentari vizuale si reinterpretari ale mitului dacic. Mi-am propus sa le pun laolalta, fara sa le judec, ca intr-un fel de enciclopedie a dacilor cu poze color.„Vanatoarea de mituri este o actiune primejdioasa pentru ca miturile fac parte din identitatea culturala a natiunii” spune Eugen Simion, fost presedinte al Academiei Romane, citat de Lucian Boia in „Istorie si mit in constiinta romaneasca”.La vanatoare nu m-am dus, dar toti acesti ani au fost ca un safari prin mitul national. Am incercat sa il ilustrez in multitudinea lui de fatete, sa nu il judec si sa observ cum este materializat, exploatat, reinventat, reinterpretat.O parte dintre fotografii au fost expuse in 2025 intr-o expozitie colectiva la House of European History din Bruxelles, alaturi de cele ale altor 27 de fotografi din 14 tari europene. Expozitia s-a numit „Presence of the Past. A European Album”.Un muzeu de istorie a ales fotografia contemporana pentru a expune si chestiona complicata relatie a europenilor cu trecutul lor in afara cadrelor clasice si institutionale, cum sunt scolile, muzeele sau ceremoniile oficiale. Expozitia a reunit proiecte documentare din toata Europa, oferind astfel o panorama complexa si nuantata a felurilor in care ne conectam, cautam, interogam sau rescriem trecutul, fiecare in felul sau, foarte personal.Curatoarea acestei expozitii, Simina Badica, a reusit sa indice, cu probe stiintifice, o stare pe care majoritatea subiectilor o traiesc si care nu mi-a fost nici mie straina:Sociologul polonez Zygmunt Bauman a propus recent conceptul de „retrotopia”, definindu-l ca imaginarea unei societati ideale (utopia) proiectata nu in viitor, ci in trecut. „Fidel spiritului utopic, retrotopia isi trage seva din dorinta de a rectifica esecurile conditiei umane actuale – de data aceasta, prin resuscitarea posibilitatilor esuate si uitate ale trecutului. Aspecte imaginate ale trecutului, autentice sau presupuse, servesc astazi ca repere in trasarea hartii catre o lume mai buna.”[i] (Bauman, Retrotopia, 2017).Ar putea reconstituirile istorice sa fie inca o forma a ceea ce Bauman descrie ca „povestea noastra de dragoste retrotopica cu trecutul” ?