Obiectul material al infractiunii
- ISBN
- 9789731274171
- Editura
- Universul Juridic
- An apariție
- 2010
- Pagini
- 244
- Format
- Broșată
Descriere
Lucrarea reprezintă teza de doctorat a domnului dr. Popa Nelu Dorinel, elaborată sub coordonarea prof. univ. dr. George Antoniu, la Institutul de Cercetări Juridice „Andrei Rădulescu” al Academiei Române.Tema tratată în lucrare, deşi este abordată în cursurile şi manualele universitare, nu a constituit până acum obiectul unei cercetări monografice spre a se sublinia conţinutul şi implicaţiile sale în cadrul teoriei infracţiunii.Autorul, pe baza unei documentări temeinice şi a unor reflecţii profunde asupra temei, şi-a luat această sarcină de a clarifica rolul şi funcţiile obiectului material, ca şi însemnătatea acestei problematici pentru ştiinţa dreptului penal.în baza considerentelor inserate în cuprinsul lucrării, autorul optează pentru o reconstrucţie sistemică a acestui element al infracţiunii, care nu poate fi pusă la îndoială nici măcar de cine susţine necesitatea unui drept penal orientat subiectiv. Această reconstrucţie trebuie să vizeze o abordare în primul rând reală, mai presus decât o creaţie doctrinară sau o ficţiune juridică. în acest sens, se consideră că pentru satisfacerea cerinţelor în materie penală şi a necesităţilor din realitatea obiectivă, cel mai adecvat concept în locul celui de obiect material al infracţiunii este cel de obiect al acţiunii/inacţiunii, după cum infracţiunea este comisivă sau omisivă.Privită în ansamblul ei, lucrarea, prima monografie de acest fel în literatura noastră penală, ni se înfăţişează ca o operă valoroasă nu numai prin actualitatea temei tratate, dar şi prin modul de sistematizare a materiei, prin documentarea temeinică care stă la baza ei şi prin reflecţiile profunde ale autorului asupra instituţiei analizate.
Prețuri în magazine
Cărți similare
Acordul de recunoaștere a vinovăției
Andrei Viorel Iugan
în 2 magazine
Cum să comunici în mod legal sau dreptul publicității
Elena Grecu, Andreea Tigau, Andreea Rusu
în 2 magazine
Dreptul Uniunii Europene în domeniul concurenței
Ioan Lazar
într-un magazin
Mărturisirea și interogatoriul în procesul civil
Bogdan Ionescu
în 2 magazine
Procedura penală. Partea specială
Mirel Toader, Gheorghita Mateut, Lucian Criste
într-un magazin
Explicațiile noului Cod penal. Vol. V: Articolele 367-446
Tudorel Toader, George Antoniu
într-un magazin