Oda omului fara voce

Umbra Spiritu-mi nu are vas, se invarte, se roteste far’ de ceas Far’ de tinta far’ de scop Umbra-mi nu are trup, se oglindeste pe caldaram Insa de vrei sa-i vorbesti, o faci precum un nebun, Caci umbra mea nu are trup. In ochi nu o poti privi, Mana rece nu i-o poti simti Existenta-i o minciuna Umbra-mi murise acum o saptamana Insa simti ca te-a marcat, Ca in urma sa, ceva ar fi lasat Fie oare adevarat? Daca-mi umbra nu exista, poate gandul ei a lua fiinta?