Om bun la centru

În Bucureștiul anului 1980, Ştefan Irimescu înfruntă statul. Jurnalistul își pune în pericol viața confortabilă. Slujba de la Vocea socialismului îi aduce invitații la filme și spectacole de teatru. Poate face rost de unt și ulei, greu de găsit, fără cozi lungi. Dar ascunde scrisorile cititorilor pentru a-i proteja pe cei care le-au scris. Strecoară și critici la adresa regimului într-un articol. Securitatea îl ia atunci în vizor. El lovește un agent al acesteia. Este închis și torturat zile în șir.

După eliberare, Ştefan o cunoaște pe Raluca, o arhitectă care tânjește după iubire. Amândoi resping idealurile partidului și încep o relație amoroasă. Dar soțul ei, Ilie Stancu, urcă în ierarhia politică comunistă. Legătura lor îi obligă să trăiască pe ascuns.

Acest thriller politic arată cum puterea statului modelează viața privată. Înfățișează lipsa bunurilor, propaganda și abuzurile. Oamenii se tem unii de alții. Cei care îi trădează pe alții obțin bunuri, slujbe și o oarecare siguranță. O metaforă din fotbal exprimă dorința de a face un mic gest de împotrivire, dar folositor. Scopul nu este să devii erou. Metafora leagă această dorință de speranța unui părinte: să-și poată privi copilul în față fără rușine.

Om bun la centru este primul roman al lui Andrei Mihăilescu. El este un scriitor elvețian de origine română. A trăit sub regimul lui Ceauşescu, apoi s-a mutat în Elveția în 1981. Din exil, privește în urmă spre România anilor 1980.