Omul invizibil

Strainul a venit la inceputul lunii februarie, intr-o zi de iarna, pe un vant taios si o ninsoare deasa, ultima ninsoare a acelui an, peste pasune, mergand pe jos de la gara Bramblehurst si ducand un mic portmantou negru in mana cu manusa groasa. Era bine infofolit din cap pana in picioare, iar borul palariei sale de fetru moale ii ascundea tot chipul, mai putin varful nasului; zapada i se adunase pe umeri si pe piept si adaugase o creasta alba poverii pe care o cara. A intrat clatinandu-se in hanul „Trasura cu Cai” mai mult mort decat viu si i-a dat drumul portmantoului pe jos. — Un foc, a strigat el, in numele milei omenesti! O camera si un foc!...