Ontologia intruparii. Tripticul fiinta-esenta-fenomen

Lucrarea părintelui Nichifor Tănase tinde să conjuge procesul căutării preciziei terminologice cu afirmarea adevărului de credinţă mijlocit conceptual. Intenţia căutării unităţii gândirii despre fiinţă devine la autor, un substitut al unităţii, o aflare-pe-drum către sine, un act neîncheiat care rămâne o deschidere. Pentru un teolog, cunoaşterea depăşeşte ştiinţa abstractă şi exprimă o relaţie existenţială (mai mult decât o simplă „simbioză între Atena şi Ierusalim” în opinia lui Festugière). Există o distincţie între gândire (dianoia – intelectul discursiv), rostire interioară, şi ochiului minţii (nous – intelectul intuitiv). Raţionarea este faţă de intelecţie ceea ce este mişcarea faţă de repaus sau dobândirea faţă de posesie. Teologia va folosi, eventual, mai degrabă simboluri şi mai puţin concepte. Ea va sta sub semnul unului mai mult decât sub semnul fiinţei. Contemplaţia ultimă – theoria – Binelui este sfârşitul dialecticii. Odihna întâlnirii determină o golire a minţii de toate ideile cunoscute.