Padurea vrajita

Pasărea albastră a fericirii Este cu totul reconfortant să scrii despre o antologie de autor – poezie, proză – de azi şi, încă mai mult, subintitulată „literatură pentru copii”, în legătură cu oparabolă a lui E. Lovinescu de acum o sută şi mai bine de ani; pe scurt, Dumitru Vacariu de azi umblă după pasărea albastră, de ieri, a lui E. Lovinescu. Iată. într-un text publicat în „Falanga Literară”, în 1910, „seninul” critic scria despre destinul pe care ursitoarea „bătrână şi gârbovită de vreme” i-l prezice lui Cătălin: „Lumea întreagă va sta la picioarele tale; firea îşi va dişterne pentru tine toate farmecele ei. Dar tocmai din uşurinţa cu care îţi vor fi la îndemână, să izvorască nemulţumirea; să doreşti deci ceea ce e departe şi nu se poate avea cu uşurinţă; să n-ai odihnă până nu-i prinde şi îmblânzi pasărea rară, pe care nimeni n-a prins-o până acum: pasărea albastră”: iată acum şi referinţa parabolei: „Ceva din sufletul lui Cătălin avem cu toţii... O zână răutăcioasă ne-a sădit în suflet o năzuinţă către lucruri care nu sunt, făcându-ne să trecem cu nepăsare pe lângă ceea ce ar trebui să facă fericirea şi frumuseţea acestei lumi. Nu ascultăm la glasul privighetorii pentru că ne gândim la pasărea albastră”. Critica lui E. Lovinescu este o continuă căutare a păsării albastre a literaturii. Nu altfel trebuie interpretată, de pildă, această mărturisire pe care criticul o face Elenei Farago, într-o scrisoare din 13 septembrie 1910: „Şi mă gândesc ce lesne aş putea face literatură de imaginaţie, nuvele sau chiar romane! Situaţia mă obligă să descopăr cadavre uitate de ani, şi pentru a afla o dată de nici o importanţă să-mi pierd ziua întreagă. Tristă soartă. Dacă aş fi un simplu buchinist ar mai merge, dar simt în mine seva unei imaginaţii destul de robuste care cere drept la viaţă, şi n-o pot satisface”.