Pana cand ma voi vindeca de tine

 „Cuvintele Corinei Ozon nu iarta. Apasa, din nou si din nou, acolo unde avem oricare dintre noi miezul sufletului, si te obliga sa traiesti fiecare pas alaturi de amintirile si de starile care ne sunt cele mai proprii, dar pe care de multe ori incercam sa le ignoram pentru a ne apara si pentru a putea merge mai departe. Asta reuseste Corina Ozon: sa fie langa tine cu dulcele si cu amarul, cu clipele de fericire si de adanca tristete, cu inceputul si cu sfarsitul. in definitiv, povesteste insasi Viata.“ (Alexandru Voicescu, scriitor)     „Oare de ce, atunci cand ne regasim, suntem napaditi de regrete!? Cum este posibil sa ne intalnim sufletul pereche, sa-l lasam apoi sa plece-n lume!? Oare chiar suntem condamnati la eterna reintoarcere, la Uroboros!? intrebari clocotitoare de viata, un volum al regasirii de sine intr-o lume a adaptarii dificile, a ritmului tot mai alert, in care reperele se estompeaza. Iubirea si suferinta par a fi una si aceeasi stare traita, dar mai ales simtita. Corina Ozon scrie despre oglinzile din noi, despre alegeri dificile si fugi, la capatul carora de multe ori ne asteapta fericirea imbratisarii calde.“ (Cristian Munteanu, psiholog)    Fragment:      Ea ii facea bagajul ca unui pusti care se ducea in excursie, el o suna cand ajungea la destinatie sau cand il durea ceva. Avea femei cam peste tot unde se ducea.       Era un barbat frumos si afisa un aer misterios si trist, lucru care le atragea pe femei ca,, musca de banda cu clei", cum spunea un amic de-al lui, cumva mirat si amuzat de succesul pe care Mihai il avea in randul sexului frumos, iar asta fara sa faca mari eforturi.       Candva, si-a iubit sotia, si ea pe el, cel putin asta stia, dar ceva s-a rupt intre ei cand a avut un accident, iar ea a trebuit sa aiba grija singura de casa si de el. Dupa insanatosirea lui, vorbeau tot mai rar si strictul necesar. Ca si cum ca si-a consumat intreaga energie pe perioada bolii lui, iar acum nu mai avea ce sa ofere.      Niciunul nu a pronuntat cuvantul,, despartire", isi vedeau in continuare de vietile lor, separat. El nu-si putea da seama daca ea avea pe cineva si nici nu-I framanta gandul acesta. Cumva ar fi vrut sa fie asa, ca sa aiba motiv sa plece.       Dar ceva inca il tinea legat de casa pe care au ridicat-o impreuna, era acolo o caldura la care el revenea dupa fiecare calatorie presa-rata cu aventura. Si de unde nu avea de gand sa plece curand.