Parerga și paralipomena

Arthur Schopenhauer scrie despre viața universitară, destin și relatări despre spirite. Aceste trei eseuri alcătuiesc o a doua carte de filosofie. Ele dezvoltă ideile din lucrările sale anterioare. Se adresează cititorilor interesați de viziunea sa asupra cunoașterii și voinței.

Primul eseu cercetează cum ajung convingerile consacrate să capete autoritate oficială în universități. Autorul arată cum afectează ele adevărul și gândirea liberă și limpede. Arată și cum dăunează învățării studenților. Al doilea examinează forțele nevăzute care par să modeleze viața fiecăruia. Pornește de la întrebări puse de grecii antici. Aceste idei l-au ajutat mai târziu pe C. G. Jung să contureze un concept. El l-a numit sincronicitate.

Ultimul eseu caută o cauză unică pentru relatările despre spirite. Examinează și fenomenele oculte înrudite. Schopenhauer păstrează distincția făcută de Kant între fenomene și lucrul în sine. Este vorba despre lucruri așa cum ne apar și lucruri în sine. El folosește aceste relatări pentru a-și susține teoria voinței. Acea teorie a contribuit mai târziu la inspirarea psihanalizei lui Freud.

A scris culegerea Parerga et paralipomena spre sfârșitul vieții. Aceasta a apărut la 33 de ani după primul volum din Lumea ca voinţă şi reprezentare. I-a adus o largă recunoaștere în ultimii zece ani de viață. Eseurile dezvoltă ideile acelei lucrări, nu sunt doar completări. Vladimir Lazurca a tradus această ediție din germană și a adăugat note.