Participantii in procesul civil
de Aneta Popa
- ISBN
- 9786065221857
- Editura
- Hamangiu
- An apariție
- 2009
- Pagini
- 448
- Format
- Broșată
Descriere
Cu titlu exemplificativ, în lucrare se găsesc soluţii pronunţate de instanţe cu privire la cererea de anulare a dispoziţiei date în temeiul Legii nr. 10/2001 formulată de o persoană îndreptăţită concurentă, de municipiu ca unitate administrativ-teritorială, de chiriaşul din imobilul restituit, coparticiparea procesuală activă obligatorie în cauze având ca obiect revendicarea unui imobil, calitatea procesuală pasivă modificată legislativ în ceea ce priveşte cererile având ca obiect despăgubiri solicitate în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 10/2001 pentru contracte încheiate cu respectarea sau cu eludarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, consecinţele procedurale ale intervenţiei unor terţi, voluntare sau forţate, în litigiul dintre părţile iniţiale Scopul acestei sinteze nu a fost altul decât cel de a aduna speţe pertinente ca motivare şi susceptibile de a forma, fără a da acestora valoarea unui izvor de drept, corpul practicii juridice unitare
Categorii
Prețuri în magazine
Cărți similare
Acordul de recunoaștere a vinovăției
Andrei Viorel Iugan
în 2 magazine
Cum să comunici în mod legal sau dreptul publicității
Elena Grecu, Andreea Tigau, Andreea Rusu
în 2 magazine
Dreptul Uniunii Europene în domeniul concurenței
Ioan Lazar
într-un magazin
Mărturisirea și interogatoriul în procesul civil
Bogdan Ionescu
în 2 magazine
Procedura penală. Partea specială
Mirel Toader, Gheorghita Mateut, Lucian Criste
într-un magazin
Explicațiile noului Cod penal. Vol. V: Articolele 367-446
Tudorel Toader, George Antoniu
într-un magazin