Pazeste-ti casa de rau
- ISBN
- 9786065500624
- Editura
- Egumenita
- An apariție
- 2011
- Pagini
- 412
- Format
- Broșată
Descriere
Păzeşte-ţi casa ta de rău!Căci acest rău, văzut şi nevăzut, este foarte răspândit în lumea în care trăim! Şi, cu adevărat, omul nu se poate păzi singur, cu puterile sale, de năvălirile acestui rău şi nu-şi poate păzi nici casa sa, nici pe apropiaţii săi.Şi, dacă nu şi le poate păzi singur, atunci cum? Oamenii înţelepţi spun: „Cu ajutorul lui Dumnezeu”.Iar ajutorul lui Dumnezeu ni-i pune înainte pe ocrotitorii şi păzitorii noştri. Şi aceşti ocrotitori se numesc „Sfintele netrupeşti Puteri Cereşti”. Iar păzitorii sunt îngerii păzitori.Şi tocmai despre aceste Puteri şi despre chipul în care ele ne pot ajuta pe noi, vom povesti în această carte. Trebuie să ţinem minte că îngerii sunt păzitorii noştri de zi cu zi, ocrotitorii casei şi familiei noastre şi de aceea trebuie să ştim ce anume îi atrage la noi pe îngeri şi îi izgoneşte pe diavoli. De asemenea, vom vorbi în această carte şi despre sfinţii noştri ocrotitori, care vin la noi după Taina Botezului şi despre ajutorul şi sprijinul pe care îl dăruiesc celor ce poartă numele lor.
Categorii
Prețuri în magazine
Cărți similare
Daca ochiul tau este curat
Savastie Bastovoi
în 2 magazine
Sfaturile unui diavol batran catre unul mai tanar
Clive Hamilton, Sorana Corneanu
într-un magazin
Adevarata pace a inimii
Sfantul Cuvios Cleopa
în 4 magazine
Proiectul Mărgăritar
Paul Hattaway, Fratele David, Mihaela Tocut-Addy
într-un magazin
10 Biserici care au marcat secolul XX
Elmer Towns, Mihaela Gingirov
într-un magazin
Afaceri, muncă și credință
Eugen Jugaru
într-un magazin