Poesii III

Versurile lui Constantin George sunt un versus, o aparentă contrafaţă a realităţii, adică o versiune, o altă faţetă, cea veritabilă, a existenţei. în această variantă virtuală a trăirii, eul poetic este parcă zidit în solitudine. Dar această singurătate oarecum solară care se manifestă printr-un monolog dialogat cu sinele, printr-un soliloquium iradiant, se va oglindi în noi ca şi o strălucire vorbitoare, ca şi o muţenie mitică făcută logos, ca şi o vibraţie virtuală devenită verb. Aceste semne grafice provin, de fapt, de dincolo. Cel care a ieşit din trecătoarea strîmtă a trecutului, a şi păşit în sfera acelui viitor virtual care, cu paşi hotărîţi, vine neîncetat înspre noi. Poetul Constantin George este un homo viator, un călător temporalo-spaţial. Calul său năzdrăvan este această poezie înălţătoare şi solară. Să zburăm în înălţimi cu această fiinţă de lumină şi cu Călăreţul său îndrăzneţ!