Poveste de dragoste si iubire. Ma chemau pasarile

Povestea aceasta de dragoste si iubire a fost scrisa intr-o vacanta de vara a anului scolar 1972-1973 pe cand intram in clasa a XII-a la Liceul Teoretic din Hateg (Hunedoara), intr-o sala de clasa din incinta scolii din Riu Alb, comuna unde tatal meu era medic de circumscriptie si unde locuiam cu familia impreuna cu dascalul scolii, noi in doua camere si invatatorul in cealalta, sala de clasa propriu-zisa, mult mai spatioasa, oferindu-mi singuratate si linistea necesare lecturii si scrisului. Pe la 14 ani, la Bolta, cum i se zicea Cooperativei sau Magazinului din zona aceea de la poalele Retezatului, descoperisem, printre diferitele produse (de la cele diverse alimentare, la cele de papetarie, igiena si gospodarie etc.) si niste carti ratacite sub vitrina tejghelei pe care ori de cate ori cumparam ceva asezam banii pentru nea Petrica, vanzatorul multiofertant care facea naveta la Paros, unul din satele paralel-vecineale. Deci, intr-o zi de atunci, pe cand venisem la cumparaturi, rasplatite, ce-i drept, de ai mei macar cu cate o Eugenia, dintre putinele carti adapostite acolo, de le puteai numara pe degetele de la cele doua maini, am ales o carticica subtire, pe care, pipaind-o atent si parandu-mi-se ca o coperta alba-pal-galbuie ca a ei, cu niste striatii ca de calcio vecchio, ii da girul unei calitati deosebite, am luat-o acasa. Era a doua carte a lui Marin Sorescu, adevaratul sau debut, dupa cartea de parodii Singur printre poeti. Se numea simplu: Poeme. Nu mai tin minte daca mai tarziu, in liceu, exigentul si imbatabilul nostru profesor de romana, dl Ilie Duica (caruia, ca de altfel si celorlalti dascali din arealul educativ hategan, ii port o nemasurata si plina de iubire amintire, tuturor datorandu-le auxiliar formarea culturii si dragostei pentru studiu, stimularea curiozitatii si setei de informatie multipla, de care, alaturi de unii dintre colegi, eram genetic avizi pana la exacerbare) avea sa ne vorbeasca, de la sine, sau obligat si de programa scolara de scriitori ca: Nichita Stanescu, Geo Dumitrescu, Eugen Jebeleanu ori Marin Sorescu s.a.m.d.. Oricum, citind atunci, prin clasa a VIII-a cartea de poeme a hatrului poet craiovean – un fel de Jacques Prevert autohton –, intitulata chiar asa, simplu: Poeme (ca altadata Arghezi cu ale lui: Stihuri si Scrieri sau in cazul altor poeti: Versuri), am procedat a posteriori, ca de obicei, si la parcurgerea notei de pe coperta interioara, scrisa de marele George Calinescu care sesizase si el un „altceva”, aerul liric proaspat, original, simplu, novator, diferit de tot ce invatasem pana atunci: d. desliuan, m. beniucian, a. tomaian sau la alti proletcultisti (cel putin pentru o perioada a creatiei lor gen: Pina si in Marte / Copiii invata carte etc.) Da…, imi amintesc daca stau si ma gandesc bine ca studiam la liceu, cu ajutorul si al manualelor atat de bine sedimentate ale acelei perioade, creatii ca: Am zarit lumina pe pamant, Trebuiau sa poarte un nume, Libertatea de a trage cu pusca ori Dezamblanzirea etc., lucrari din poetii mai sus amintiti, analizate apoi cu acribie la temele din clasa si de acasa si pe care, dupa aceea, in Facultate, le foloseam oarecum nevinovat si pentru cuceriri si jucareala amoreica. Asadar, atat mi-a fost! Ca orice bun roman, cu un coup de foudre, am fost muscat si de morbul poeziei (proza devorand destula pana la acel moment, din biblioteca scolii din Riu Alb, ce imi oferea, la doi pasi, cu larghete, carti diverse, de la cele din: Cartea rusa, la cele din B.P.T. si Ed. Tineretului – aventuri s.a.m.d.) si, prin clasa a VIII-a, dupa ce facusem marea descoperire, mai tin minte ca la Olimpiada de romana am scris si eu, N. Labisian, o lucrare in versuri, stimulat desigur de profesoara de romana de atunci, dna Voinescu, la scoala din Baiesti (satul aflat la soseaua nationala – doi kilometri de Riu Alb – spre si de unde am facut naveta timp de patru ani, pe parcursul claselor V-VIII secundare). Deci, inainte de a intra intr-a XII-a, treceam zilnic din camera mea printr-un hol destul de mare si intram direct in sala de clasa a scolii primare din Riu Alb si, intr-o banca din spatele clasei am inceput sa scriu, cam 3-4 ore pe zi, aceasta poveste de iubire. Sau de dragoste, cum vreti sa-i spuneti… De iubire, pentru satul in care am copilarit si am trait pana la 18 ani, cu Riul Alb si Streiul „cele frumos curgatoare si limpezi ca cristalul”, pana la inrolarea voluntara in armata… Si, o poveste de dragoste inspirata nu din experienta mea adolescentina, ci inoculata nu stiu cum in imaginatie de bunul meu prieten si tovaras de escapade juvenile, Florin Posiar, bucurestean vacantier rural, nepotul preotului si preotesei din sat, dl si dna Posiar, cu care parintii mei, Stefan si Florina, sora-mea, Claudia si cu mine eram intr-o relatie speciala, vizitandu-ne aproape zilnic, nu neaparat grefati de vreun apostolat intelectual. De dragoste, evident, pentru o fata, despre care imi istorisise pe scurt ceva confratele de vacanta bucurestean. Daca al doilea registru al cartii de fata, dragostea juvenila, il concepusem scriptic in acea sala de clasa, nemiscandu-ma din banca mea – masa de scris (ca un adevarat condeier profesionist, strangand din dinti spartanic pentru a rezista caniculei acelei veri a anului 1972), povestea de iubire pentru satul aproape natal si pentru a-mi veni cat mai usor si exact la pasajele descriptive, am conceput-o ducandu-ma zilnic – ca sa ma pastrez „in mana” – pe dealul din spatele gradinii noastre, cu caietul pe genunchi si pixul la indemana, ciucit, adica ghemuit, la umbra unui stejar matusalemic (of course, dupa ce urcasem Faneasca in Sasea, cum i se zicea platoului aceluia de unde se vedea enorm atat Retezatul cat si Magura din Baiesti, satul vecin). Tot atat de adevarat e ca povestea de dragoste pentru minunata si imaginara Luminita a fost dirijata atavic in fictiunea mea si de lectura Adelei a lui G. Ibraileanu sau a Enigmei Otiliei a lui G. Calinescu, ori a Donnei Alba a lui Gib I. Mihaiescu, dar mai sigur dupa vizionarea filmului si lectura ravasitoarei carti Love Story a lui Erich Segal, pe care am pastrat-o ca pe o amintire neinstrainabila pana azi in biblioteca mea, epurata major din diverse motive. Prin urmare, daca prima parte a acestei povesti de iubire si de dragoste, cea predominant descriptiva, ar putea fi pusa sub o umbrela sadoveniana sau calistrat hohasiana ori al. vlahuteana, partea a doua e sub parapluie-ul cartii si filmului universal americane mai sus mentionate. Mai trebuie spus ca am adaugat si o addenda in care precizez adevarata identitate a locurilor si personajelor, aparute schimbat in desfasurarea volumului, ca o inventie a mea, id est dintr-o erezie poetica. Nu in ultimul rand, trebuie aratat ca prima editie a acestei carti a aparut abia in 1999 la nedifuzabila Ed. Augusta din Timisoara prin bunavointa primara a criticului literar Adrian Dinu Rachieru, care a publicat-o cu o apreciabila promptitudine, in urma intalnirii noastre la un Festival de poezie la Uzdin, in acelasi an, in Voivodina Banatului sarbesc, si caruia ii port o sincera si meritata gratitudine. Asa cum o fac, poate dintr-un simplu moft al meu, si in fata editiei actuale pentru inconfundabilul original si justitiarul romancier si editor un cristian. Mai am de spus ca, in acord cu inspiratia („iasomia”) mea, am schimbat la aceasta editie si ordinea titlului si subtitlului. Dar si alte cateva lucruri. Uneori esentiale. Asadar, Ave!