Povesti cu ochi si cu sprancene

Un volum de o excepțională calitate din toate punctele de vedere oferă Ioana Diaconescu tinerilor cititori. […]. Mai degrabă aș spune că nu e o carte pentru copii, pentru că niște lectori aflați la primul contact cu literatura nu au… maturitatea necesară ca să aprecieze întregul rafinament al mijloacelor de expresie scoase la luptă de poetă. La fel, nici nu aș încadra textul la categoria „proză” pentru că este – deși conține întâmplări, unele palpitante – o veritabilă explozie de mijloace din zona liricii: comparații meșteșugite, metafore percutante, epitete surprinzătoare. Este prea mult pentru proză și în același timp prea puțin în sensul că volumul se termină prea repede. Este ca un număr de acrobație în timpul căruia spectatorii pot să-și țină respirația. O carte memorabilă. Horia GÂRBEA Poveștile? Sunt atât de frumoase! Adevărate, așa cum a fost viața noastră aici, împreună. Și cât va mai fi. De adevărate ce sunt, par a fi cu ochi și cu sprâncene. Da, draga bunicii, astea sunt povești cu ochi și cu sprâncene. Să le scoți la lumină, într-o carte, atunci când vei fi mare… Cobora înserarea, încă aurie, peste grădină. Începuse să se simtă parfumul florilor de Regina Nopții care își deschideau, încetișor, cupele. Albuș se pregătea de culcuș, în căsuța lui. Era și Angorel pe acolo. Se putea fără el? Orlando și Rosalinda își luară zborul pe un fir de rază, un buburuz și o buburuză cu aripile desfăcute în același timp. „Or să se mai întoarcă?”, se întristă Eliza. Ca și cum ar fi auzit, cele două gâze făcură o voltă și se întoarseră în grădina fermecată a bunicilor. Își căutară un loc printre petalele unei dalii înalte, apoi adormiră într-o clipă, osteniți de atâtea emoții într-o singură zi. Autoarea