Primejdia păcatului mic

Multimea deprinderilor mici, imorale – este tina pentru sufletul omului daca omul le statorniceste in sine sau le socoteste un rau „inevitabil”, impotriva caruia „nu merita” si „nu trebuie” sa lupte. Si tocmai aici, iata, cade sufletul in cursa vrajmasului lui Dumnezeu. „Eu nu sunt sfant”, „eu traiesc in lume” si „trebuie sa traiesc ca toata lumea” – se linisteste pe sine constiinta cea mahnita a omului credincios.

Omule, omule, fireste ca nu esti sfant, fireste ca „traiesti in lume” si „trebuie sa traiesti ca toata lumea” si de aceea – te nasti ca toata lumea, mori ca ea, privesti, asculti, vorbesti ca ea, dar de ce trebuie sa incalci si tu Legea lui Dumnezeu – „ca ea”? De ce trebuie si tu din punct de vedere moral sa mirosi atat de neplacut „ca ea”? Gandeste-te la asta, omule.

Cat de greu este sa scape sufletul de o idee gresita, dar obisnuita. Psihologia acestei lumi ateiste a patruns atat de adanc in lumea psihica a omului modern incat fata de pacat si de crima impotriva Legilor lui Dumnezeu aproape toti oamenii actioneaza la fel – „dupa tipar”. Iar, ce este cel mai trist, este faptul ca raul le-a insuflat oamenilor ca cerintele pacatului sa le numeasca „cerintele firii”. Cerintele firii sunt – a respira, a manca cu masura, a te incalzi, a dormi, nicidecum a-ti droga organismul, a te atasa fara nici un sens de miraj, de fum.