Psihologia inconștientului
de Sigmund Freud, Gilbert Lepadatu, George Purdea, Vasile Dem Zamfirescu
- ISBN
- 9786067192179
- Editura
- Trei
- An apariție
- 2010
- Pagini
- 440
- Format
- E-book
Descriere
Până la apariția psihanalizei, psihologia era doar o psihologie a conștiinței, care echivala psihicul cu conștiința și condamna la inexistență psihică toate fenomenele neconștiente. Freud a adăugat inconștientul obiectului de studiu al psihologiei și în felul acesta a întemeiat psihologia inconștientului. Volumul de față include cele mai importante contribuții ale întemeietorului psihanalizei la psihologia inconștientului. Astfel, cititorul are acces atât la prima teorie freudiană despre psihic, cât și la o a doua. În prima teorie (de până la 1920), inconștientul era considerat instanță de sine stătătoare, fiind echivalat cu refulatul pulsional. În a doua teorie despre psihic (de după 1920), inconștientul devine doar un atribut al celor trei instanțe (Eu, Supraeu, Se), ceea ce echivalează cu o importantă restructurare. O altă schimbare majoră de perspectivă o constituie focalizarea atenției asupra Eului, în această privință distingându-se studiul „Eul și Seul". Conținutul inconștientului (Inc) poate fi comparat cu o populație psihică primitivă. Dacă există, la om, formațiuni psihice moștenite, ceva analog instinctului la animale, atunci acestea constituie nucleul Inc. Lor li se adaugă mai târziu ceea ce, în timpul dezvoltării din copilărie, a fost îndepărtat ca fiind nefolositor, iar acesta, conform naturii sale, nu trebuie să fie diferit de ceea ce a fost moștenit. O separare riguroasă și definitivă a conținutului celor două sisteme are loc, de regulă, abia odată cu perioada pubertății - Sigmund Freud În raporturile sale cu Se-ul, el [Eul] este aidoma călărețului care trebuie să strunească forța superioară a calului, cu diferența că ultimul își domină calul cu propriile forțe, în timp ce Eul se folosește pentru dominarea Se-ului de forțe împrumutate. Această comparație poate fi dusă puțin mai departe: asemenea călărețului căruia, dacă nu vrea să se despartă de cal, nu-i mai rămâne adesea altceva de făcut decât să-i lase acestuia frâu liber pentru a-l duce încotro voiește, Eul traduce de obicei în acțiune voința Se-ului, ca și cum ar fi vorba de propria sa intenție - Sigmund Freud Cuprins:Notă asupra ediției Formulări despre cele două principii ale funcţionării psihice (1911) (trad. de G. Lepădatu) Notă introductivă Câteva observaţii asupra conceptului de inconştient în psihanaliză (1912) (trad. de G. Lepădatu) Notă introductivă Pentru a introduce narcisismul (1914) (trad. de G. Lepădatu) Notă introductivă Scrieri metapsihologice din 1915 Pulsiuni şi destine ale pulsiunilor (1915) (trad. de G. Lepădatu) Notă introductivă Refularea (1915) (trad. de G. Lepădatu) Notă introductivă Inconştientul (1915) (trad. de G. Lepădatu) Notă introductivă I. Justificarea inconştientului II. Ambiguitatea inconştientului şi punctul de vedere topic III. Sentimente inconştiente IV. Topica şi dinamica refulării V. Proprietăţile speciale ale sistemului Ics VI. Relaţia dintre cele două sisteme VII. Identificarea inconştientului Anexe (trad. de G. Lepădatu) Notă introductivă la ediţia în limba română Anexa A Anexa B Anexa C Completare metapsihologică la teoria viselor (1917 [1915]) (trad. de G. Lepădatu) Notă introductivă la ediţia în limba română Doliu şi melancolie (1917 [1915]) (trad. de G. Lepădatu) Notă introductivă la ediţia în limba română Dincolo de principiul plăcerii (1920) (trad. de G. Purdea şi Vasile Dem. Zamfirescu) Notă introductivă Capitolul I Capitolul II Capitolul III Capitolul IV Capitolul V Capitolul VI Capitolul VII Eul şi Se-ul (1923) (trad. de G. Purdea şi Vasile Dem. Zamfirescu) Notă introductivă I. Conştient şi inconştient II. Eul şi Se-ul III. Eul şi Supraeul (Idealul Eului) IV. Cele două categorii de pulsiuni V. Dependenţele Eului Anexa I (Inconştientul descriptiv şi inconştientul dinamic) Anexa II (Marele rezervor al libidoului) Nevroză şi psihoză (1924 [1923]) (trad. de G. Lepădatu) Notă introductivă Problema economică a masochismului (1924) (trad. de G. Lepădatu) Notă introductivă Pierderea realităţii în nevroză şi psihoză (1924) (trad. de G. Lepădatu) Notă introductivă Notă asupra "bloc-notes"-ului magic (1925 [1924]) (trad. de G. Lepădatu) Notă introductivă Negarea (1925) (trad. de G. Lepădatu) Notă introductivă Fetişismul (1927) (trad. de G. Lepădatu) Notă introductivă Clivajul Eului în procesul de apărare (1940 [1938]) (trad. de G. Lepădatu) Notă introductivă Bibliografie Lista abrevierilor Index
Categorii
Evoluția prețului
Prețuri în magazine
În stoc doar la Editura Trei, la prețul de 36,00 lei. Cel mai bun preț de azi este cel mai mic din ultimele 121 de zile; ultima modificare de preț: 13 octombrie 2026.
-
Editura Trei Cel mai mic preț
36,00 lei 60,00 leiÎn stoc · edituratrei.ro · acum aproximativ 11 ore
Cărți similare
Despre fericire
Sigmund Freud, Roxana Melnicu
în 5 magazine
Despre nervozitatea moderna
Sigmund Freud, Roxana Melnicu, Rodica Matei, Corneliu Irimia
în 5 magazine
Opere Esentiale vol.6 - Inhibitie simptom angoasa
Sigmund Freud, Roxana Melnicu, Georgeta Mitrea;
în 4 magazine
Freud Opere Esentiale vol. 1 Introducere in psihanaliza
Sigmund Freud, Ondine Dascalita, Roxana Melnicu, Reiner Wilhelm Note introductive: Roxana Melnicu
în 6 magazine
Freud Opere Esentiale vol. 4 Cuvantul de spirit si raportul sau
Sigmund Freud
în 3 magazine
Freud Opere Esentiale vol. 11 Tehnica psihanalizei
Sigmund Freud, Roxana Melnicu, Vasile Dem. Zamfirescu, Roxana Melnicu, Vasile Dem Zamfirescu
în 3 magazine