Radu Mares. Proza

O cercetare si o reevaluare a operei lui Radu Mares e, cu siguranta, un imperativ. Cu atit mai acut cu cit, desi, regulat, dupa decesul unui scriitor urmeaza citiva ani de tacere, de la plecarea lui au trecut destui si tacerea devine amenintatoare. Prozator considerat ca facind parte din valul ’70, Radu Mares nu s-a impus chiar usor nici macar in rindurile propriei sale promotii, dar evolutia sa a fost constant una accentuata, astfel incit prin ultimele carti a ajuns in primul rind al prozei de azi. Moartea l-a pus - deocamdata - intr-o umbra parca mai deasa decit a altor scriitori decedati si imediat uitati, dintr-o nedreptate flagranta a receptarii. Radu Mares s-a afirmat - in cele din urma - ca romancier, dar preocuparile sale au fost mult mai diversificate. Proza scurta, memorialistica, jurnalismul civic au fost principalele sale constante, caci scriitorul s-a implicat si ca om al cetatii. Prezenta discreta in peisajul scriitoricesc, Mares a acordat o atentie - interesata, fara indoiala - si formelor si tehnicilor romanesti, fiind unul dintre scriitorii cu o nemilos de severa constiinta critica, nu doar cu o extrem de sensibila constiinta civica si cu o casanta fermitate morala si teoretica in problemele literare. Fermitatea optiunilor sale, deopotriva in cimp literar si social, casanta si directetea  opiniilor si transanta morala l-au desemnat ca pe o constiinta implicata acut si ca pe un talent care asculta de exigentele acestei constiinte deopotriva estetice si civice. Un fanatic al romanului si al sofisticarii narative, Radu Mares se pregatea de un mare roman national/istoric pe cind moartea, dupa o lunga boala, l-a prins din urma. Dar atita cita e, nu foarte prolifica, opera sa e a unui creator de a carui prezenta nu ne putem scuti. - Al. Cistelecan