Ranile emotionale

Ranile emotionale

de Carole Rinaldi, Anne Ghiringhelli, Oana-Ilinca Moldoveanu

Cel mai mic preț:
30,99 lei Preț excelent
Disponibil în 4 magazine La prețul minim istoric
ISBN
9786063806766
Editura
Niculescu
An apariție
2022
Pagini
184
Limba
Română
Format
Broșată

Descriere

Reacții excesive, o sete profundă de recunoaștere sau teama de abandon… Uneori, suntem prizonierii unor comportamente pe care le atribuim rănilor noastre emoționale. Și, cu cât căutăm mai mult să ne eliberăm de aceste sentimente de trădare, abandon, umilință, respingere sau nedreptate, cu atât mai mult ele par să persiste în viaţa noastră. Scrisă în stilul unei anchete, această carte ne ajută să descoperim care sunt cu adevărat cauzele suferinței și ce putem face concret pentru a ne elibera de aceasta, recâștigându-ne astfel forţa interioară. Rănile emoţionale pe care le identificăm şi apoi ni le asumăm, departe de a fi un handicap, pot reprezenta adevărate bogății, surse de bunăvoință şi toleranță care ne ajută să creștem și să evoluăm. CAROLE RINALDI este coach şi consultantă în dezvoltare personală. Canalul său de YouTube, La Télé Bienveillante, este urmărit de milioane de abonaţi. De asemenea, aceasta susţine numeroase cursuri în Franţa şi în străinătate. ANNE GHIRINGHELLI este jurnalistă de presă scrisă şi de televiziune, mai ales pe probleme de sănătate. Este coautoarea cărţii Découvrez vos pouvoirs de guérisseur. Traducere: Oana Ilinca Moldoveanu

Evoluția prețului

Prețuri în magazine

În stoc la 4 magazine, cu prețuri între 30,99 lei și 42,18 lei (diferență de 36%), cel mai mic preț la Librăria Delfin. Cel mai bun preț de azi este minimul istoric; ultima modificare de preț: 9 octombrie 2026.

  • Librăria Delfin

    Librăria Delfin Cel mai mic preț

    30,99 lei 42,18 lei
    În stoc · librariadelfin.ro · acum 5 zile
  • Bookzone

    Bookzone

    33,58 lei 42,18 lei
    În stoc · bookzone.ro · acum 1 zi
  • Niculescu

    Niculescu

    37,96 lei 42,18 lei
    În stoc · niculescu.ro · acum aproximativ 10 ore
  • Libris

    Libris

    42,18 lei
    În stoc · libris.ro · acum aproximativ 3 ore