Renastere
de Ingrid Popa Fotino
- ISBN
- 9786061726981
- Editura
- Casa Cartii de Stiinta
- An apariție
- 2026
- Pagini
- 250
- Format
- Broșată
Descriere
Renaștere. Cum am supraviețuit presiunii sovietice de pe ambele maluri ale Atlanticului
Ce anume a zguduit într-atâta sufletul unui copil de 8 ani, încât să-i trebuiască o viață ca să mărturisească ce a văzut și ce a simțit în închisorile din Iugoslavia (1948-1950), dar și după, în Europa occidentală și în SUA? În 1948, familia Ervin și Ariana Popa, cu fetițele lor, Ingrid și Aida, au evadat din România, aflată sub un regim comunist de teroare, impus de sovietici. Au trecut Dunărea în mod clandestin. După doi ani au scăpat din Iugoslavia comunistă și au ajuns în Grecia. Mai mult decât captivitatea iugoslavă m-a zdruncinat simpatia din Europa și din SUA pentru comunism și pentru URSS. Mi-a fost întors cuțitul în inimă! Renașterea este tocmai faptul că am început să-mi revin cu ajutorul unor ani de simpatie din partea prietenilor, am vorbit în școli despre experiența mea, mi-am scris cartea. - Ingrid Popa Fotino Ingrid a revenit în România pentru a-și vizita rudele, precum și locurile natale, de-abia după 40 de ani, în 1991, granițele fiind deschise. Drumul lung al ieșirii din suferință al fetiței de atunci și victoria ei ne sunt prezentate azi de Ingrid Popa Fotino, autoarea volumului de față.
Traducere din limba engleză de Codruța Cruceanu.
Categorii
Prețuri în magazine
În stoc la 2 magazine, cu prețuri între 42,50 lei și 50,00 lei (diferență de 18%), cel mai mic preț la Librăria Delfin.
Cărți similare
Europa la patru mâini. Jurnal de călătorie
Stelian Tanase
în 6 magazine
Ecaterina cea Mare (ediția a 3-a)
Henri Troyat
în 6 magazine
Farul din Stalingrad. Marele secret de pe Frontul de Est
Iain MacGregor
în 6 magazine
Limba română corectă. Teste-grilă: fonetică, lexic, morfologie, sintaxă
Gh. N. Vasilache
în 6 magazine
Limba română. Gramatică, fonetică, vocabular, ortografie şi ortoepie în conformitate cu DOOM3
Ion Popa
în 6 magazine
Foucault și practica adevărului
Cristian Iftode
în 6 magazine