Respiră iubește și taci
de Gigi Ghinea
- ISBN
- 9789730161878
- Editura
- MONEY FOR HELP
- An apariție
- 2014
- Pagini
- 208
- Limba
- Română
- Format
- Broșată
Descriere
Respira, iubeste si taci - Gigi Ghinea …omul care nu-şi iubeşte trupul îşi urâţeşte privirea, iar sufletul Iui amuţeşte, se împietreşte şi se ascunde tăcut în spatele unui trup chinuit, strivit de strălucirea artificială, de minciună. Cum să crezi că un trup chinuit de boală, mutilat de bisturiul frumuseţii şi tinereţii înşelătoare, schimonosit de ură şi lăcomie, mai poate fi expresia fidelă a sufletului? Ca omul din faţa ta este o fiinţă liberă, independentă, stăpân pe sine? Suntem, oare, cu toţii sclavii unor minciuni, ai unor înşelătorii planetare, pe care mintea noastră, cândva pura, ascunsă în prezent în spatele unor frici, le acceptă? Care sunt fricile noastre? Cum am putea ajunge la cele adânc scrijelite în fiinţa noastră pură, pentru a le conştientiza mai întâi? Pentru a le descifra sensul. Pentru ca, mai apoi, să reuşim să acceptăm că ele există în lume, că ele bântuie, într-adevăr, lumea întreagă. Şi, deci şi pe tine, cel care poţi gândi la toate acestea. Oare nu aş putea să-mi purific mintea de toate credinţele false, oare n-aş putea s-o ajut să se lepede de toate minciunile care i-au fost transmise? Cum pot face acest lucru? Topind, una câte una, fricile, toate fricile care mi-au îmbolnăvit trupul? în lume bântuie fricile oamenilor, neîncrederea lor unii în ceilalţi. Oamenii şi-au pierdut iubirea, căutând-o unul la celălalt, plini de suspiciune. Lumea cu totul s-a îmbolnăvit de frici, de vină şi suspiciune. în lumea reală există mai multă ură decât iubire, dezechilibrând balanţa adevărului nostru, al tuturor. Nu putem vorbi despre iubire acolo unde există frică, vinovăţie, furie, acolo unde suspiciunea îşi face simţită prezenţa. în schimb, orice fiinţă umană conştientă ştie ura poate fi topită în iubire. în iubirea divină universală putem topi întreaga ură planetară. Ca individ unic, eu sunt în lume, dar nu sunt lumea. Nu sunt întreaga lume. Sunt doar o lume mai mică, mai îngustă, dar sunt o celulă a unui organism viu, uriaş - omenirea întreagă - în prezent, însă, măcinat de boală. Bolnav de sărăcie, nedreptate, ignoranţă, cruzime, ură şi moarte prin violenţă. Dacă nu mă simt liber, dacă sunt furios, înfricoşat în propria mea existenţă, înseamnă că şi mintea mea a fost contaminată, otrăvită de frici şi, astfel, pot înţelege că doar mintea s-a îmbolnăvit, intoxicată cu minciuni, însă, o dată cu ea, s-a îmbolnăvit şi trupul. Aşadar, mintea mea e bolnavă în prezent, de fricile pe care lumea mi le-a transmis şi mie, la fel cum le-a transmis şi celorlalţi. Dar pe care eu (şi toţi ceilalţi) le-am preluat crezând că sunt ale mele, apoi le-am lăsat să-mi controleze viaţa. Aşa încât, azi, mă confund de-a dreptul cu ele, identificându-mă cu fricile lumii întregi. Curăţându-mi mintea de fricile care mi-au îmbolnăvit trupul, aş putea, aşadar, să mă vindec de toată suferinţa mea existenţială. Dar şi de frica şi vina care mi-au fost mie distribuite din întreg, din întregul organism uman. Iar vindecarea mea, ca individ unic, devine o sarcină care mă onorează, îmi redă demnitatea de om, ca spirit liber. Redobândind libertatea celui care gândeşte în termenii purităţii, ai creaţiei noastre ca întreg, prin accesarea inteligenţei divine, ca sursă a iubirii de oameni, eu pot… CUPRINS: Introducere Cititorilor mei, din iubirea nesfârşită a lumii Iubirea care tace durează de la începutul şi până la sfârşitul timpurilor Cu toţii suntem unul Când vorbesc nu-mi asculta cuvintele, ascultă-mi tăcerea Iubirea nu cunoaşte frica Eşti şi ai totul chiar acum Iubirea ca intuiţie divină Existenţa ca destin Am aflat ce sunt şi nu cine sunt De ce note de jurnal Prima zi din anul 2013 din jurnal Despre credinţă [în Dumnezeu] Dumnezeu există pentru că eu îl gândesc Dumnezeu unificator se află în centrul fiinţei mele Dumnezeu e intuiţie. A pricepe în afara înţelegerii noastre -Frica de frică -Sunt nimic şi nimicul e totul -Poţi ieşi din capcana minţii tale -Acceptarea. Acceptă ceea ce este -Accept ceea ce este, deşi ceea ce este nu este ce ar trebui să fie -Eu sunt acum -Lasă-te să curgi! -Capacitatea omului de autovindecare -Nimeni nu poate trăi viaţa ta -Totul este cum este -Dacă nu poţi trăi în prezent nu poţi trăi nicăieri altundeva -Priveşte-ţi gândurile... -Eu ştiu că nu ştiu nimic -Lasă-te să curgi! Fericirea vine de la sine -Sensul născut din suferinţă - Prezentul continuu. Eu sunt. - Niciodată singur. -Trupul nostru material se hrăneşte cu materie - Şi eu am crezut că pot promova binele negând răul din lume - Respiraţia este iubire. Iubirea este respiraţie - Cei care oferă false mângâieri sunt falşi prieteni - Am fost educaţi să ne fie frică.... - Nu eşti ceea ce crezi că eşti - Iubirea comunică direct cu divinitatea tăcând - Eliberarea de vanitatea ego-ului - Spiritul liber, iubitor, este bunul simţ universal - Ne naştem spirite iubitoare - Eliberează-i pe cei dragi de iubirea ta posesivă - Dacă doriţi să vă ajutaţi copiii, ajutaţi-vă mai întâi pe voi înşivă - Calea de mijloc este măsura lucrurilor - Curs despre iubire - Semne ale ne-iubirii de sine - Nu e nimic de iertat - O şcoală a iubirii pentru copiii noştri - Tu eşti iubire. Omul Iubire - Eşti propriul tău vindecător - Destinul care ţi se potriveşte. - Nimic nu a fost şi nu este întâmplător - De ce am ales să închid cabinetul - Iubeşte ceea ce faci. - Acasă sunt întotdeauna cu mine, oriunde - - Dumnezeu ne trimite semnale.de iubire - Iubirea este sensul umanităţii noastre - Totul este cum este deşi nimic nu e cum ar trebui să fie - între două nopţi e lumina conştiinţei - Renaşterea fiinţei iubitoare prin regăsirea copilului - O ultimă clarificare pentru azi Recunostinta
Colecții
Prețuri în magazine
În stoc la 2 magazine, cu prețuri între 26,10 lei și 30,66 lei (diferență de 17%), cel mai mic preț la Librarie.net.
Cărți similare
Psihologia educației
Dorina Salavastru
într-un magazin
Depression after childbirth
Katharina Dalton, Wendy M. Holton
într-un magazin
10 abordări psihoterapeutice ale depresiei
Dietmar Stiemerling, Roxana Melnicu, Camelia Petcu
în 6 magazine
Opere complete 3: Psihogeneza bolilor spiritului
Carl Gustav Jung, Dana Verescu
în 4 magazine
Opere complete 17: Dezvoltarea personalității
Carl Gustav Jung, Viorica Nișcov
în 5 magazine
O Scrisoare Pentru Tine
Vasile Constantinescu
într-un magazin