Rezist la refuz
Titlu original: Cum sa-ti depaşeşti teama de respingere şi sa devii invincibil
de Jia Jiang
- ISBN
- 9789731621999
- Editura
- Amaltea
- An apariție
- 2019
- Pagini
- 188
- Limba
- Română
- Format
- Broșată
Descriere
În condițiile în care acceptarea din partea semenilor este una dintre cele mai importante nevoi ale ființei umane, este de la sine înțeles de ce ne afectează atât de tare un refuz sau o respingere. În ciuda succesului pe care l-a obținut din postura de angajat într-o corporație, Jia Jiang, un chinez care s-a mutat în America visând să devină următorul Bill Gates, își vede spulberat primul său demers antreprenorial, fiind respins fără drept de apel. Încercând să își revină de pe urma depresiei care îl copleșise, demarează un experiment de 100 de zile, în care se pune în mod deliberat în situații în care exista o probabilitate foarte mare să fie refuzat, tocmai pentru a reuși să gestioneze neplăcerile aferente. Învățăm de aici că până și cele mai nebunești dorințe pot fi îndeplinite dacă ceri acele lucruri într-un mod potrivit, vedem cum să ne alegem publicul țintă corect și deprindem totodată metode de dezvoltare a stimei de sine, astfel încât să ne depășim teama de respingere și să trăim mai curajos. O poveste inspirațională despre învingerea fricii de respingere, care ne arată cum putem transforma un răspuns negativ într-unul pozitiv și cum să fim acceptați pe plan profesional, astfel încât inițiativele noastre să fie adevărate succese!
Evoluția prețului
Prețuri în magazine
În stoc la 3 magazine, cu prețuri între 27,75 lei și 37,00 lei (diferență de 33%), cel mai mic preț la Librăria Delfin. Cel mai bun preț de azi este cel mai mic din ultimele 136 de zile; ultima modificare de preț: 9 octombrie 2026.
Cărți similare
Fratii Karamazov (vol.I & II)
F. M. Dostoievski, Fyodor Mikhaylovich Dostoievski, Feodor Mihailovici Dostoievski, Ovidiu Constantinescu, Isabella Dumbrava, Ovidiu Constantinescu şi Isabella Dumbravă, Feodor Dostoievski
în 3 magazine
Harta emotiilor
Sandra O Connor, Sandra O'Connor
în 4 magazine
Sanatatea emotionala a copilului de azi
Alex George, Mihaela Apetrei
în 3 magazine
Psihologia banilor
Morgan Housel
în 3 magazine
Cel mai bogat om din Babilon
George S. Clason , Adriana Trandafir, Clason G.S.
în 4 magazine
Tup salvatoarea iernii
Alex Donovici
în 3 magazine