Romanele lui Augustin Buzura

Fiind pasionat de tânăr de științele reale, dar și de științele naturii Augustin Buzura alege să studieze medicina, dar dorința de a vorbi despre sentimentele și viața oamenilor prevalează. Augustin Buzura nu va părăsi cu totul psihiatria, ci se va dedica ei în opera sa literară. Astfel, va descrie în marile lui romane toate patologiile sociale și devianțele comportamentale. Opera sa a fost împărțită de anumiți critici în două, dar ea este de fapt un tot unitar ce se completează, o operă egală și rotundă care descrie tortura sufletului românesc în ultimele decenii ale comunismului, dar și în primele decenii ale tranziției. Romanele sale au o forță a scriiturii nemaiîntâlnită în literatura română. Putem afirma că Augustin Buzura este unul dintre cei mai profunzi prozatori români, unul care sondează mintea și sufletului omului. De fapt, psihiatria l-a ajutat pe Augustin Buzura să realizeze o operă ce a zguduit minți și a îndreptat anumite idei greșite despre diferite evenimente din viețile noastre. Romanele pe care Augustin Buzura le-a scris sunt o manifestare a voinței sale de a descrie complet realitatea prin care a trecut poporul român. Augustin Buzura va rămâne o conștiință a ceea ce a fost și ceea ce nu trebuie să mai fie, o afirmare a adevărului crud și fără ocolișuri. Denumit de către mulți oameni de cultură, ca un iluminist ardelean, Augustin Buzura a depășit spațiul istoric în care s-a născut și a devenit o uriașă personalitate culturală, cu un profund impact asupra culturii române. Un romancier total care a anticipat criza culturală de la finalul regimului și degringolada ce a apărut în anii tranziției. Romanele sale din perioada comunistă sunt o mărturie vie că poți rezista unei mașinării infernale a istoriei dacă găsești suficiente resorturi interioare. Alexandru Cristian Când m-am decis să renunţ la medicină, o profesie care mă pasiona cu adevărat, şi să-mi asum riscul de a începe o alta, de la minus zero, m-am gândit la toate câte ar putea să mă aştepte. Inclusiv la faptul că trebuie să scriu în aşa fel încât romanele mele să reziste timpului. Dacă un scriitor nu-şi propune asta, nu are rost să-şi piardă vremea şi viaţa chinuind hârtia. Ca urmare, am început să citesc şi să scriu cu disperare, decis să-mi ajung din urmă generaţia, să cunosc în cele mai mici detalii lumea înconjurătoare, psihologiile umane, dar şi performanţele ştiinţei de care nu mă puteam despărţi. Interzicerea Absenţilor, romanul meu de debut, a fost lecţia cea mai dură pe care, de altfel, am primit-o la timp. Atunci am înţeles că răspunzi de fiecare cuvânt scris, că în împrejurări dificile rămâi singur, ocolit de lume. Şi am mai descoperit ceva, esenţial: că existam, că scrisul meu conta, nu putea fi ignorat. Augustin Buzura