S. O. S. poezia aristocrata doamna

Ultracivilizaţie Cerul gurii noastre e spuzit de sete, Monstruoasa foame ne-a întins pe brânci, Jupuim pământul, scormonim sub stânci, Până şi ţărâna o silim să fete. Strângem munţi de poame, pătimaşă vrere, într-o paranoie fără de hotar. Fiecare-n parte este-un avar: Cu cât are, încă şi mai mult ar cere. Am creat un monstru care ne îngroapă în dejecţii chipul fragedei făpturi; Cade-n grâu otrava, hăcuim păduri, Apa toată parcă nu mai este apă, Respirăm miasme, consumăm lături, Sufletele noastre cu pustiu s-adapă.