Sfarsitul secolului american si noile puteri mondiale
- ISBN
- 9786066003605
- Editura
- LITERA
- An apariție
- 2011
- Pagini
- 416
- Limba
- Română
- Format
- Cartonată
Descriere
Omenirea se afla intr-un punct de cotitura. America, altadata puterea dominanta a lumii, a ajuns la capatul ascendentei sale globale, iar intrebarea este ce se va intampla mai departe. Printre ipotezele avansate de Paul Starobin se numara haosul global, dominatia Chinei si, intr-o viziune mai radicala, o epoca a oraselor-stat sau a unei civilizatii universale, culminand cu instaurarea unui guvern mondial. Sfarsitul secolului american va fi marcat de o diminuare a statutului social, economic si politic inovator al Statelor Unite, de un nationalism resuscitat in tari ca India, China si Rusia, precum si de o dezvoltare a institutiilor culturale, politice si economice mondialiste. Desi aceste schimbari produc neliniste, cea mai buna speranta de adaptare a americanilor la noua etapa o reprezinta acceptarea unor idei si practici noi de la alte popoare. Lucrarea, incitanta si bine argumentata, imbina tehnica reportajului cu analiza istorica riguroasa, provocand cititorul sa-si puna problema unei lumi aflata intr-un proces de schimbare dramatica, o lume in care Statele Unite nu mai detin suprematia. Tonul este unul sobru, dar, in final, plin de speranta – epoca post-America nu trebuie privita ca un dezastru de catre poporul american, putand reprezenta chiar o etapa eliberatoare. Bestseller in topurile americane!
Categorii
Evoluția prețului
Prețuri în magazine
-
Librarie.net Cel mai mic preț
42,49 lei 49,99 leiÎn stoc · librarie.net · acum aproximativ 5 ore
Cărți similare
Berlin 1961. Kennedy, Hrusciov si cel mai periculos loc din lume
Secretele Vaticanului
într-un magazin
Cartea muta
Secretele Vaticanului
într-un magazin
Casa scorpionului
Secretele Vaticanului
într-un magazin
Catedrala marii
Secretele Vaticanului
în 3 magazine
Farsa
Secretele Vaticanului
într-un magazin
Febra neagra
Secretele Vaticanului
în 3 magazine