Shantaram
- ISBN
- 9786067830798
- Editura
- ALL
- An apariție
- 2019
- Pagini
- 912
- Limba
- Română
- Format
- Broșată
Descriere
Shantaram - Gregory David Roberts O poveste uriașă, copleșitoare și irezistibilă În acest roman de inspirație autobiografică, Gregory David Roberts își poartă cititorii prin cartiere mizere și hotele de cinci stele, printre mafioți și sfinți, descriind o serie de experiențe care vor lua prin surprindere și cea mai excentrică imaginație. „Shantaram” a fost publicat în peste 40 de limbi și a fost vândut în peste 4 milioane de exemplare. „Mi-a luat mult timp și am străbătut aproape întreaga lume până am aflat ceea ce știu acum despre dragoste, despre destin, despre alegerile pe care le facem, însă esența acestor lucruri m-a lovit într-o clipă, în timp ce eram înlănțuit de un zid și torturat.” Așa începe halucinanta poveste a lui Lin (prescurtarea de la Lindsay), un australian evadat din închisoare și stabilit într-un oraș supraaglomerat de pe alt continent. Bombay-ul i-a devenit complice, ajutându-l să își piardă urma. Nemaiavând casă, familie sau identitate, Lin a fost nevoit să caute iubire și sens în mahalalele sărace, făcându-și între timp ucenicia în afaceri murdare. Însoțit de ghidul și de bunul său prieten Prabaker, a pătruns într-o lume formată din mafioți și cerșetori, prostituate și sfinți, soldați și actori, indieni și expați, din haosul căreia s-au desprins două figuri clare. Prima îi aparține lui Khader Khan, șeful bandei mafiote care i-a cumpărat libertatea de la autoritățile indiene, un infractor cu vocație de filosof care i-a devenit treptat mentor. A doua este frumoasa Karla, o femeie periculoasă ale cărei trăiri sunt alimentate de secretele care o chinuie, pe de o parte, și îi dau o putere incredibilă, pe de altă parte. Această descindere în societatea subterană a Bombay-ului l-a aruncat pe Lin într-o succesiune de întâmplări enigmatice și sângeroase. Totul se complică iremediabil atunci când acceptă să intre într-un război care nu îi aparține și din care nu știe dacă va scăpa cu viață… „Tulburător… Romanul este străbătut de un sentiment sincer, cinemascopic. O lectură senzațională.“ - Publishers Weekly „Cu totul unic, absolut îndrăzneț și minunat de sălbatic.” - ELLE „Un roman amplu, inteligent, plin de personaje vibrante. Dar Bombay-ul în sine este cel mai puternic personaj din «Shantaram», iar dragostea lui Roberts pentru India și pentru oamenii ei este cât se poate de evidentă.” - The Washington Post „«Shantaram» e o adevarată epopee. O poveste uriașă, copleșitoare și irezistibilă.” - The Seattle Times „«Shantaram» te captivează încă de la prima frază. E palpitant, emoționant, înspăimântător… un roman extraordinar.” - Detroit Free Press
Categorii
Prețuri în magazine
Nu există oferte disponibile pentru această carte.
Cărți similare
Fratii Karamazov (vol.I & II)
F. M. Dostoievski
în 4 magazine
Harta emotiilor
Sandra O Connor
în 4 magazine
Sanatatea emotionala a copilului de azi
Alex George, Mihaela Apetrei
în 3 magazine
Psihologia banilor
Morgan Housel
în 2 magazine
Cel mai bogat om din Babilon
George S. Clason, Adriana Trandafir
în 3 magazine
Tup salvatoarea iernii
Alex Donovici
în 4 magazine