Sonate pour piano (Re majeur). Op. 24 N 3

Desi Enescu s-a aplecat asupra Sonatei in Re major, op. 24 nr. 3 (1935), un rastimp de doi-trei ani (intre toamna lui 1932 si mai 1935), etapele efective de lucru s-au concentrat de-a lungul a doar cateva luni de zile. Aceasa Sonata a fost scrisa intr-o perioada dificila, chiar intunecata, din viata compozitorului, cauzata de caderea psihica din 1933 a viitoarei sale sotii, Maruca (Printesa Maria Rosetti-Tescanu-Cantacuzino). Veselia radianta a Sonatei (mai ales in prima parte, Vivace con brio) ar putea fi inteleasa mai degraba ca o incercare de evadare din acea realitate tragica. In scrisoarea din 30 ianuarie 1934, adresata bunului sau prieten Edmond Fleg (libretistul OEdipe-ului), Enescu confirma aceasta ipoteza ce are de-a face nu doar cu „la petite histoire”, ci releva aspecte definitorii din substanta emotionala profunda a lucrarii. Sonata op. 24 nr. 3 este construita cu o uimitoare parcimonie tematica. Intreg edificiul muzical se sprijina pe (doar) trei trasee tematice de baza ce vor fi metamorfozate, trunchiate si combinate cu o fantezie si virtuozitate compozitionala fara limite: tema I a primei miscari, tema a II-a a primei miscari (care va deveni tema principala in partea secunda) si tema a II-a a partii secunde (cu multiple variante si transformari in miscarea finala).