Studenți Români La Universitatea Liberă Din Bruxelles

Din cuprins:
◊ Universitatea Libera si Universitatea Noua din Bruxelles (1834-1934): scurt istoric
◊ Romanii titulari ai unui doctorat la Universitatea Libera din Bruxelles (1863-1914)
◊ Romanii titulari ai unei diplome de inginer la Universitatea Libera din Bruxelles (1875-1903)
◊ Statutul diplomelor conferite romanilor de Universitatea Libera si Universitatea Noua din Bruxelles
◊ Stipendii, burse, finantari diverse pentru studentii romani la Universitatea Libera din Bruxelles
◊ Studenti romani in afara amfiteatrului (Universitatea Libera si Universitatea Noua din Bruxelles): aspecte de viata cotidiana.

Dincolo de stereotipul gazetaresc al diplomelor 'bon pour l'Orient', ce pare ca ar fi venit de la Bruxelles si caruia, poate, ar merita sa i se reconstituie candva istoria, studiul nostru a urmat traseul unor interogatii cu privire la tema prezentei romanilor in amfiteatrele Universitatii Libere. Bunaoara, ne-a interesat cum functiona sistemul universitar belgian si cel al titlurilor conferite de acesta; cine erau si ce au devenit in timp romanii care obtineau diploma de doctor (in drept, stiinte politice si administrative, filosofie si litere, medicina ori stiinte fizico-matematice, naturale) sau de inginer; in ce consta sprijinul oficialitatilor de la Bucuresti pentru studentii de la Universitatea Libera; cum se desfasura viata de zi cu zi din afara salilor de curs a tinerilor plecati la studii etc.
In cercetarea noastra am investigat izvoare istorice - putin sau deloc stiute - din Arhiva Ministerului Afacerilor Externe (Bucuresti), dar si o seama de date din fondurile documentare ale Archives Generales du Royaume de Belgique ori ale Bibliotheque Royale Albert Ier (Bruxelles). Demersul ce s-a configurat a fost unul de istoria formarii elitelor, de migratie studenteasca, pe de o parte, iar, pe de alta, de istorie culturala, abordata, in parte, in dimensiunea microistoriei (prin fragmentarea voita/nevoita a biografiilor).
Raspunsurile la intrebarile noastre au fost, la randu-le, fragmentare (nicio tema nu poate fi epuizata pe de-a-ntregul; de aceea, istoricul nu reconstituie decat partial, ipotetic, fragmentar, detaliile trecutului). Dar aceste fragmente, aparent in neoranduiala, s-au asociat intr-o formula clasica, simetrica, fiecare capitol al cartii avand cate patru sectiuni, un preambul si o incheiere. Intregul volum se construieste, formal, in aceeasi maniera.

Laurentiu Vlad