Suflet ostenit de dor

George Baicoianu stie ca Poezia este calea regala si ca aceasta are multe trepte ale desavarsirii. Asemenea Emirului, poetul a pasit pe acest drum, spre Meka cereasca, spre Meka cea mare. Sufletului ostenit de dor ii sunt prieteni raul, ramul. Peisajele naturii idilice si peisajele sufletesti se contopesc intr-un tablou liric pe care George Baicoianu il realizeaza cu neostenita migala, delicatete si devotament. In acest tablou gasim si Cetatea poetului, viziunea acesta despre poezie, despre lume, despre rostul existentei. Fragilitatea si efemerul sunt scaldate in lumina dragostei. Viata poate fi blanda, sufletul poate fi curat, natura poate fi pura, totul se poate apropia de ideal in lumina din lirica lui George Baicoianu. Pentru ca Idealul este cel pe care il cauta si spre care tinde poetul. Pasiti, impreuna cu acesta, intr-un Poem fara sfarsit, inceput demult, in care Speranta nu a murit si lumea nu si-a pierdut Steaua Polara. - Andrea H. Hedes Targul de vise N-am stiut ca-ntr-o cetate
Printre stanci cu porti deschise,
E demult un targ in care
Poti sa cumperi chiar si vise.
Am aflat asa-ntr-o doara
Cand un calator grabit
Mi-a cerut apa si paine
Intr-un fel ce m-a uimit.
Din vorba-n vorba el mi-a spus
De targul unde visul se mai vinde
Fara sa dai nicio para,
Ci numai apa sau merinde.
Gasesti acolo vise vechi
La legatura sau crampeie,
Dar sunt destule vise noi
Pastrate-n lacrimi de femeie.