Taraba cu dorințe

Si ea a inchis din nou ochii, doar ca acum gandurile i se involburau precum valurile care se spargeau de dig. Dorintele ei, care de-a lungul anilor se schimbasera, unele fusesera uitate, altele devenisera fara rost, sau ridicole, sau chiar absolut imposibile. Cateva ramasesera, nu multe. Se cernusera. Se cernisera.  Trebuia sa-si mai puna inca o dorinta. Si ea stia bine care. Era veche, din copilaria care trecea in adolescenta. O ajutase sa reziste cand ii fusese greu. O facuse sa viseze. O doborase la pamant atunci cand crezuse ca nu se va indeplini niciodata, dar tot aceeasi dorinta o ridicase si o trimisese mai departe. O impiedicase sa traiasca pe deplin lucrurile mai mici sau mai mari pe care le traise.  Cuvintele acelea. Nu le scrisese si nu le rostise nici macar o data cu voce tare sau soptita.