Descriere

Cartea Tot ce i-am promis tatalui meu balanseaza cu gratie feminina intre amintirile inca vii ale tineretii si prezentul unei realitati necrutatoare.

Drama schizoida a femeii mature esuate in rol de mama se transforma, cu prilejul unui punct de cotitura, intr-o zbatere intre dreptul la o viata proprie si pastrarea echilibrului in universul familial. Povestea de iubire, fie ea si una la distanta, imposibila, dar cu atat mai usor de dus, vine ca un colac de salvare, iar eroina o (re)traieste ca pe o a doua sansa, cu disperarea specifica a celor care nu mai au timp — totul intr-o atmosfera cu iz parizian. - Mara Wagner, jurnalista si scriitoare

Cartea Ioanei Stancescu opereaza un chiuretaj deloc tandru prin viata unei fiice–femei–mame–iubite in punctul sau de maxima tensiune.

Desi pare sa o dea peste cap, o veste naucitoare o ajuta de fapt sa scape de zgura, frici si culpabilizari refulate. Insa asa cum geografia Bucurestiului — loc geometric pentru terapie si divort, si cea a Parisului — locul geometric al iubirii si romantismului — sunt radical diferite, timpul interior, vast ca o catedrala, nu mai corespunde celui fizic, ritmat de tratament.

Specialitatea autoarei este descrierea acestui decalaj dureros si izbavitor deopotriva, la fel cum fantasma iubirii din adolescenta devine, la maturitate, un rezervor de apa vie si de melancolie. - Cristina Hermeziu, jurnalista si scriitoare

Am intrat in povestea Adei de la prima pagina si stiu ca voi ramane in ea multa vreme. Pentru ca reuseste, in acelasi timp, sa fie literatura si sa creeze o invingatoare. Pentru ca te scutura si-ti aminteste ca se poate si altfel, ca poti oricand s-o iei de la capat. Confruntata cu o situatie-limita, Ada isi da seama ca rolul pe care il juca de multi ani, de sotie, de „ascultatoare cuminte si speriata", nu i se potriveste. Ada indeparteaza toate straturile care ii sunt straine, isi redescopera corpul, isi reviziteaza trecutul, se reinventeaza fara sa mai cedeze presiunilor si exigentelor din afara, venind cu propriile optiuni.
Cu fiecare usa pe care o deschide, Ada devine tot mai umana si nu se fereste sa se expuna cu toate slabiciunile ei, ca in final, la capatul acestui demers curajos, Ada sa ajunga — folosind celebra expresie a Virginiei Woolf — in acea „camera doar a ei". Corina Sabau, jurnalista si scriitoare