Viata se stramba la noi

Viata se stramba la noiCei de la Urzica, in buna traditie de a-si „boteza” colaboratorii abreviindu-le numele in fel si chip (un fel de samizdat pe… hartie!), i-au dat o noua identitate, un nume de… scena, monosilabic, o exotica interjectie, cu „e” intre doua consoane, putand fi scurtat infinitezimal sau lungit la nesfarsit, dupa cum lumea isi codifica rasu’-plansu’: VEM sau Vem (cu „V” mare!). De atunci, din 1988, cand, s-ar spune, s-a nascut din nou, putini l-au mai putut identifica dupa vechiul nume… Victor-Eugen Mihai s-a disimulat in Vem, substantiv propriu!Ca entitate, greu de prins intr-o formula de gandire, vemul locuieste mai mult in afara lumii, ca s-o poata observa in voie si sa-i „adauge” forme fulgurant-grotesti, gadiland-o intai, zgandarind-o mai apoi, zgariind-o in final, uneori sfasiind-o pana ii vezi, in crochiu, relele. Alteori, locuieste in lume; atunci, e un dracusor cand vesel, cand cinic, obraznic si greu de stapanit: deranjeaza oameni si situatii, sfidandu-i pe primii, facandu-i sa-si arate, intr-o imaginara oglinda, fantosele interioare, apoi razand de absurdul vanitatii de a exista.Tot „vemul”, proteic si insistent, devine diagnosticianul de serviciu si fara speranta al mecanicismului si automatismelor, al gesturilor reduse la ticuri. Un Kafka gandind si „vorbind” ca bravul soldat Svejk!