Vitralii în lumină de vară - Dorian Stoilescu, Loredana Tudor-Tomescu

Poemele explorează detaliat fragilitatea condiției umane și dificultatea de a găsi stabilitate într-o lume marcată de mobilitate, însingurare și nesiguranță identitară. Funcționând ca o oglindă cu două fețe, dintre care una - cu efect de lupă - augmentează imaginea fără a o altera, volumul de poezie Vitralii în lumină de vară, scris la... patru mâini poetice, înfățișează un univers al depărtării interioare, geografice și emoționale pe cât de fascinant, pe atât de fragil. Parcursul liric confesiv al celor doi autori, Dorian Stoilescu și Loredana Tudor-Tomescu, se împletește și se despletește continuu, șerpuind printre experiențe similare, dar și diferite, trăiri chinuitoare, revolte impetuoase și speranțe comune. Iar pe traseul complicat, filigranat, al versurilor, dimensiunile spațio-temporale își pierd rigoarea, țări, orașe, poduri, străzi, tuneluri și amintiri amestecându-se în malaxorul memoriei, pentru a da naștere unor refugii mundane, visând la robustețea construcțiilor sacre. Poemele explorează detaliat fragilitatea condiției umane și dificultatea de a găsi stabilitate într-o lume marcată de mobilitate, însingurare și nesiguranță identitară. În spațiul vitrat al incertitudinii, iubirea apare ambivalentă, simultan salvatoare și dureroasă, proiectându-se dintr-un trecut al amărăciunii („Cea mai teribilă străinătate e cea a inimii tale / trecând pe lângă a mea, zilnic”) într-un viitor al năzuinței („Nisipul din mine mai crede-n iubire și-n loialitate de labrador”). Provocatoare, dar și captivantă, se dovedește identificarea autorului sau autoarei din spatele versurilor deliberat nesemnate, deși femininul clocotitor și masculinul frust răzbat adesea printre rânduri. Dar cititorul care se lasă atras în joc (sau absorbit de luciul oglinzii) se va simți cu siguranță răsplătit la final. Pentru că, prin lumina mierie a verii traversând vitraliile trecutului, se zărește o „vindecare la ambele capete ale rănii”. - Mădălina Firănescu