Vremuri fara rabdare

„Sunt secvente narative a caror relativa autonomie nu anuleaza impresia ca fac parte din acelasi intreg. Ii revine cititorului menirea de a reconstitui coerenta epica, umpland golurile si refacand legaturile latente dintre episoade si personaje, si de a descoperi «desenul din covor», dincolo de fragmentarea structurii de suprafata. Gabriela Adamesteanu construieste astfel un roman latent – formula narativa hibrida, utilizata, printre altii, si de Milan Kundera in Ridicole iubiri...“ (Carmen Musat) „Privirea naratoarei se confunda cu obiectivul unei camere de filmat. Comportamentismul si structura filmica nu se confunda insa cu obiectivitatea rece. Lumea acestei autoare ascunde o mare tandrete si compasiune (fata de personaje, ca si fata de cititor). Apropierea fata de celalalt, generozitatea de a se retrage din prim-planul scenei, o stiinta a concretului, o carnalitate a fictiunii rar intalnite, precum si o profunda cunoastere a resorturilor sufletesti, toate acestea o recomanda pe Gabriela Adamesteanu ca pe o prozatoare autentica, de mare forta.“ (Cornel Moraru) „Desi s-a vorbit despre exceptionalul caracter auditiv al prozatoarei si despre o acuitate vizuala pe masura, aceste calitati nu sunt mostre de inginerie textuala, ci mijloace de inregistrare a autenticitatii existentiale. In centrul prozelor ei se afla intotdeauna omul viu, cu dramele si traumele lui, cu nevoia lui organica de comunicare. Caracterul lor scenic, performativ, dramatic este frapant. Proza nemteasca, dar cu un discret palpit cehovian.“ (Paul Cernat)