Zece luni tereziene

Privind poezia nu doar ca pe un artefact al propriei existente, ci si ca pe o forta universala, capabila sa genereze cataclisme ale devenirii fiintei, dincolo de care nasterile si renasterile se succed cand bland, cand ametitor, in concordanta cu fluctuatiile parametrilor ritmului interior, Radu Liviu Dan investeste in cuvant cu aceeasi fervoare pe care o traieste cand ia pulsul vestigiilor arheologice sau al controversatei istorii. Emotia, unealta utilizata frecvent in actul sau de creatie, face posibila metamorfozarea cuvantului, trecandu-l, in cadrul unui proces aproape imperceptibil, de la stadiul de larva, la cel de fluture, intr-o reprezentatie coloristica spectaculoasa. - Armina Flavia Adam