Apostolii

Apostolii

de Mirela Puiu

Cel mai mic preț:
48,90 lei Preț normal
Disponibil în 2 magazine +13.64% în ultima lună
ISBN
9786303700595
Format
Broșată

Descriere

Cum poate fi ceva, în același timp, și pe o parte a realității, dar și pe partea opusă a aceleiași realități? În matematică există un domeniu care se numește topologie, în care se studiază spații caudate pentru viața de zi cu zi. Cel mai simplu exemplu cunoscut de multă lume este banda lui Möbius, o bandă de hârtie a cărei capete sunt lipite după ce banda este răsucită o dată. O furnică plasată pe bandă, după ce parcurge toată lungimea, ajunge în același punct, dar pe partea opusă.
Să privim realitatea care ne înconjoară, banală, predictibilă, trăită zilnic între casă și slujbă, printre oameni pe care îi vedem în fiecare zi, cu aceleași gesturi, cu aceleași cuvinte schimbate. Și să ne punem problema că această realitate ar avea și o altă parte, în care tot ceea ce este banal devine semnificativ, nimic nu mai este predictibil, iar drumurile și conversațiile noastre zilnice conțin sensuri și mesaje stranii, venite parcă din alte lumi. Prozele Mirelei Puiu, „Valentina”, „Gabriel” și „Apostolii”, reușesc această performanță, grațioasă și teribilă totodată. - Radu Enache

Categorii

Evoluția prețului

Prețuri în magazine

În stoc la 2 magazine, cu prețuri între 48,90 lei și 54,00 lei (diferență de 10%), cel mai mic preț la Bookzone. Cel mai bun preț de azi este cel mai mic din ultimele 10 zile; ultima modificare de preț: 22 octombrie 2026.

  • Bookzone

    Bookzone Cel mai mic preț

    48,90 lei 54,00 lei
    În stoc · bookzone.ro · acum 2 zile
  • Libris

    Libris

    54,00 lei
    În stoc · libris.ro · acum 23 minute