Arhitect in vremuri tulburi

 Cu un interviu realizat de Claudia Nedelcu-Duca si Gabriela Tabacu.   Cartea are caracterul unei biografii profesionale, dar nu corespunde fara rest genului memorialistic; asa cum e mai complexa literar decat un simplu interviu. Nu e nici istoria romantata a unei vieti de arhitect, pentru ca se refera mai ales la viata profesionala, mentinandu-se sobra si precisa chiar si atunci cand devine mai lirica; dar nu are deloc caracterul neutru al unui text stiintific - din contra, e dinamica, colorata, directa si pe alocuri colocviala... - Ana Maria Zahariade   Cuvintele de ordine care au insotit aceasta lunga conversatie au fost arhitectura si libertate, cu diverse corolare adesea frapante. In jurul lor s-a scris povestea noastra, consemnand o viata traita la cote uimitoare, uneori de-a dreptul neverosimile. Fiindca trebuie spus aici ca domnul profesor Belea este unul din putinii arhitecti ai ultimei sute de ani care au avut sansa sa se aseze pe o cale aparte in profesie, apoi stiinta si forta sa o urmeze fara abatere, pana la ultimele consecinte, realizand sau participand la realizarea unor proiecte deosebit de insemnate pentru Bucuresti, de natura sa comute orasul pe alte coordonate arhitecturale si culturale, inca de la sfarsitul anilor ʹ50 si pana astazi. - Gabriela Tabacu   Romeo Stefan Belea este unul dintre acei arhitecti care au izbutit sa isi pastreze simtul proportiei nu doar la planseta, ci si in biografie. Nascut la Tulcea, format la Craiova si instruit profesional la Institutul de Arhitectura „Ion Mincu”, el ilustreaza modelul omului care nu-si pierde masura in fata succesului, pentru ca nu confunda vocatia cu zgomotul.  Doctor in arhitectura, profesor timp de zeci de ani si proiectant al unor cladiri devenite repere - Sala Palatului, Hotel InterContinental, Teatrul National din Bucuresti, alte spatii culturale, administrative si sportive -, Belea a ramas mereu constant cu sine: calm, precis, eficient, asezat sub aripa unui umor absolut stenic, chiar si in cele mai grele imprejurari. Evitand excesele inutile, arhitectura sa nu cauta sa epateze, ci sa imbogateasca locuri, intregind contexte si functionand formator.  Este genul de profesionist care nu isi face din notorietate un scop, ci mai curand, din coerenta, o regula. Fara patetism, fara emfaza, doar cu un respect funciar pentru lucrul bine facut si cu o solida practica de proiectare.  Membru corespondent activ al Academiei Romane, arhitectul Romeo Belea continua sa lucreze la varsta la care altii se retrag. Poate si pentru ca se bucura inca de o formidabila energie a spiritului si de o gandire integratoare care poate „pune puncte pe i” acolo unde nimeni nu a inteles ca e nevoie.