Așa cum a fost
- ISBN
- 9786060572695
- Editura
- CARTEA ROMANEASCA EDUCATIONAL
- An apariție
- 2023
- Pagini
- 336
- Limba
- Română
- Format
- Broșată
Descriere
Privesc in urma cu melancolie - este firesc -, dar si cu seninatate. Desigur, as fi putut face mai mult si mai bine; insa nu regret aproape nimic din ceea ce am facut. Acum, la asfintitul carierei mele, sunt constient de faptul ca, daca mi se atribuie unele merite in activitatea didactica si stiintifica, un rol deosebit l-au avut si personalitatile evocate, prin exemplul lor personal si prin competenta si staruinta cu care au format tanarul care eram atunci. Tuturor le aduc un respectuos omagiu si le datorez o profunda recunostinta. Sunt intrebat uneori, in interviuri sau cu ocazia cursurilor festive, ce as avea de transmis tinerilor colegi - farmacisti ai mileniului trei.
Am convingerea ca tinerii care intra in profesie intr-o epoca de mari framantari, a carei durata nimeni nu o poate prevedea, ar trebui sa urmeze cateva comandamente profesionale si etice, valabile, in general, acum, ca si odinioara: sa respecte juramantul hipocratic, dovedind corectitudine si umanitate in relatiile cu bolnavii; sa se instruiasca neincetat, spre a fi la curent cu uriasele realizari din domeniul medicamentului, in contextul progresului general al stiintei si al tehnicii; sa lupte perseverent pentru mentinerea la nivel inalt a profilului civic si moral al farmacistului, opunandu-se poluarii morale, atat de raspandite in zilele noastre; sa fie convinsi ca, printr-o munca sustinuta, onesta, fara compromisuri, vor reusi in profesie, ca si in viata. - Martian Cotrau
Categorii
Prețuri în magazine
În stoc la 2 magazine, cu prețuri între 39,60 lei și 44,00 lei (diferență de 11%), cel mai mic preț la Librăria Delfin. Ultima modificare de preț: 10 octombrie 2026.
Cărți similare
1001 ganduri pentru cumpatare
Martian Cotrau
într-un magazin
Conturul unui vis
Anastasia Soare, Diana Botescu
în 4 magazine
Hai ca am reusit pustiule
Anthony Hopkins, Silvia Năstasie
în 4 magazine
Paula
ISABEL ALLENDE , Cornelia Radulescu
în 4 magazine
Darul
Dr.Edith Eva Eger, Mihaela Apetrei
în 5 magazine
Scrisori catre Luciliu
Lucius Annaeus Seneca, Gheorghe Guțu, Gheorghe Guțu
în 3 magazine